10.2 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

GALERIE FOTO – Oina și țuru, „cartea de vizită” a Mediașului, de Paști

Cele mai citite

Două frumoase tradiții au continuat și în 2016, la Mediaș. Locuitorii de pe strada Stejarului s-au trezit de dimineață și au luat parte la tradiționala partidă de oină, programată în dimineața primei zile de Paști la ora 10. Este una dintre tradițiile păstrate an de an de locuitorii străzii, care spun că de mici copii luau parte la meciul de oină din prima zi de Paști. Oamenii s-au întâlnit pe stradă, și-au transmis urările de sărbători, au ciocnit ouă roșii și au servit din preparatele special pregătite pentru această ocazie. Cele două echipe au început apoi partida sub privirile a zeci de curioși. „Eu țin minte de când eram copil că oamenii se strângeau în dimineața de Paști la oină. La un moment dat am preluat eu organizarea acestui joc și sper să îl organizăm cât mai mult timp de acum încolo”, a precizat Mariana Hălmaciu, organizatorul jocului.
 
Tradiţia a mers mai departe și în ceea ce privește jocul de țuru. Sute de medieşeni au participat în dimineaţa de Paşti la jocul „ţuru”. La ora 11, s-a dat startul acestui joc, sub privirile a sute de medieșeni. Rezultatul sau echipa câștigătoare au contat foarte puțin, păstrarea şi continuarea tradiţiei fiind mai presus de orice. Pe strada Iazului din Mediaș, locul de desfășurare al jocului țuru au fost prezenți și membrii Ansamblului „Perla Târnavelor”, care au susținut un program artistic. „Jocul de ţuru este una dintre tradiţiile frumoase ale medieşenilor de pe această stradă. Mă bucur foarte mult că şi în acest an, sute de persoane au venit în acest loc pentru a lua parte la ţuru. Este un lucru foarte bun, care demonstrează că tradiţiile sunt păstrate. Eu ţin minte că şi pe vremea bunicilor mei, acest joc se disputa în fiecare an şi am decis că trebuie să ducem această tradiţie mai departe”, a declarat Dinu Bănceu, organizatorul jocului de ţuru din Mediaş.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Profesorul Corvin Lupu despre succesul neașteptat a lui Călin Georgescu și curentele naționaliste/suveraniste și extremiste din România. Implicațiile asupra Sibiului de astăzi

Profesorul Corvin Lupu nu este surprins în totalitate de succesul lui Călin Georgescu, din primul tur al alegerilor prezidențiale...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect