Sibiu Rally Team va concura la sfârşitul săptămânii în Croaţia

Cele mai citite

Raliu Sibiu 2016Dan Magoş revine într-o cursă internaţională. După ce în 2015, pilotul sibian participa în Austria, în 2016 el va lua startul la o competiţie pe etape din Croaţia : „Alpe Adria Rally Cup”. Runda I a evenimentului se va desfăşura în zilele de 6 şi 7 mai, pe drumurile din jurul oraşelor Rijeka şi Opatija. Şi-au anunţat prezenţa 120 de echipaje. Magoş va fi alături de copilotul Alexandru Giuşcă. Ei vor concura pe un Suzuki Ignis şi vor reprezenta Sibiu Rally Team. Concursul va începe vineri, cu două probe speciale ce vor avea loc în circuit. Apoi, sâmbătă vor fi şase probe speciale, cu o lungime totală de 90 de kilometri. „Am descoperit o competiţie : Alpe Adria Rally Cup. Întrecerea este organizată şi promovată de un promoter din Austria, pentru echipaje care nu au neaparat aspiraţii la clasamentele generale ale unui raliu. Regulamentul este foarte simplu, raliurile sunt concentrate pe o perioada scurtă de timp, şi nu în ultimul rând au premii în bani. Prima etapă va fi pe malul Mării Adriatice, la Opatija. Lista de start este “enormă” : 120 de echipaje”, a declarat Dan Magoş, cu puţin timp înainte de participarea la competiţie. „Este primul meu raliu internaţional. Sunt nerăbdător să văd cum este la alţii. Sper să fie totul în regulă şi să reuşim un rezultat bun”, a spus şi co-pilotul Giuşcă.

spot_img
Ultimele știri

FOTO – Modernizare fără precedent: laboratoare high-tech și sute de echipamente în școlile din Mediaș

Școlile din municipiul Mediaș continuă procesul de modernizare prin investiții consistente în infrastructura educațională, realizate cu sprijinul fondurilor europene.Școala...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect