7.4 C
Sibiu
vineri, noiembrie 28, 2025

DSP Sibiu: 15 bolnavi de Lyme

Cele mai citite

 Un număr de 11 sibieni au fost deja diagnosticaţi anul acesta în urma analizelor de laborator cu boala Lyme, alţi patru fiind cazuri probabile, aşteptându-se rezultatele finale, după ce au fost înţepaţi de căpuşe, a precizat miercuri, pentru AGERPRES, Simona Berariu, purtător de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Sibiu.

 

Publicitate

Vineri, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu, unde există cea mai mare Secţie de Boli Infecţioase din judeţ, a fost internat primul suspect de Lyme din 2013, fiind vorba de un bărbat de 61 de ani din satul Şoroştin.

În week-end, zece sibieni au primit îngrijiri medicale la Urgenţa Spitalului Clinic Judeţean din Sibiu după ce au fost înţepaţi de căpuşe. 

Numărul pacienţilor înţepaţi de aceste insecte, de la începutul anului până în prezent, este mai mare faţă de cel de anul trecut fiind vorba deja de 27 sibieni care s-au prezentat la spital pentru tratament, potrivit purtătorul de cuvânt al spitalului, Decebal Todăriţă.

Specialiştii au avertizat încă de luna trecută că sibienii ar trebui să se aştepte deja de la finalul lunii aprilie, dacă vremea se va încălzi, la un „atac continuu” al căpuşelor care în ultimii ani au înţepat şi au îmbolnăvit un număr record de pacienţi, judeţul Sibiu fiind primul în România cu cele mai multe cazuri de boală Lyme şi cele mai multe cazuri raportate de înţepături.

Sibiul are de 12 ori mai multe cazuri de înţepaţi de căpuşă, faţă de media pe ţară, conform medicilor.

„Cred că în anul acesta, dacă temperaturile vor fi crescute, va începe de la sfârşitul lunii aprilie şi va merge până în octombrie. Atacul va fi continuu, va merge în platou, nu cred că vom avea vârfuri esenţiale”, a avertizat, pe 19 martie, prof. univ. Dan Ghioca, medic veterinar, specialist entomolog de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu.

Anul trecut, 2.151 de sibieni au cerut ajutorul medicilor de urgenţă, fiind înţepaţi de căpuşe. Medicii cred că numărul celor înţepaţi este mai mare, însă nu toată lumea se duce la doctor. Din cele 2.151 de cazuri de pacienţi înţepaţi de căpuşe, 213 s-au îmbolnăvit de Lyme, fiind trataţi de regulă în secţiile de infecţioase, iar alţi trei au fost trataţi de encefalita de căpuşă, o boală mult mai gravă, conform medicilor infecţionişti. 

 

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Artista Paula Hriscu a cerut postului Realitatea TV să nu-i mai difuzeze piesa „Românie, mândru plai”. „Au ajuns la a mă face rusoaică sau...

Paula Hriscu, interpreta piesei „Românie, mândru plai”, folosită la manifestațiile pentru Călin Georgescu, a cerut Realitatea TV să nu...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect