18.1 C
Sibiu
duminică, octombrie 27, 2024

eveniment

7 copii din centre de plasament la Semimaraton

Publicitate

Cele mai citite

„Fiecare dintre noi poartă în el/ea o veste bună. Vestea bună este că nu știi cât de minunat poți să fii. Cât de mult poți să iubești! Cât de multe poți să realizezi!”
Vorbele lui Anne Frank îi ghidează pe 7 copii din centrele de plasament sibiene pentru a demonstra lumii că suntem cu toții egali și, mai mult decât atât, că putem cu toții să fim excepționali. Totul e să vrem și să primim puțin ajutor.
La nivelul județului Sibiu, beneficiind de sprijinul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, 100 de voluntari ai Asociatiei Linderfeld au lucrat cu aproximativ 80 de copii din 3 centre de plasament (Orlat, Agarbiciu, Turnu Rosu), petrecând săptămânal timp alături de ei.
„Voluntarii au reușit să creeze o legătură stabilă cu copiii, primele întâlniri fiind rezervate pentru a se cunoaște, pentru a descoperi principalele nevoi și dorințe ale copiilor raportat la întâlnirile viitoare, dar și pentru a stabili reguli și limite pentru activitățile plănuite. Având la bază toate aceste informații, ei au reușit apoi, prin joacă, să le transmită cunoștințe de bază (limbi străine, noțiuni de matematică, reguli de conduită în societate), i-au încurajat să își exprime sentimentele și opiniile, i-au ajutat cu pregătirea temelor”, spune Laura Vîlsan, directorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu.
Prin intermediul semimaratonului, tinerii vor să ajute la continuarea activităților care le fac bine micuților din centrele de plasament. Îi îndeamnă astfel pe toți cei care doresc să îi ajute, să alerge alături de ei pe 28 mai sau să contribuie cu orice cred că se cuvine.
 

Publicitate

Publicitate

spot_img

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

Mihai Cotei, cavalerul care a ținut spada pentru România într-un turnir internațional

Cavalerii au existat în istorie. Nu neapărat așa cum sunt prezentați în filme, întotdeauna drepți și galanți, însă mitul...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya