-2.1 C
Sibiu
luni, ianuarie 13, 2025

Lecţii de educaţie juridică pentru copiii din Sibiu

Cele mai citite

Protocolul încheiat între Ministerul Educaţiei, Ministerul Justiţiei şi Consiliul Superior al Magistraturii, prin care copiii vor avea parte de educaţie juridică, va fi în sfârşit pus în aplicare la Sibiu, în luna mai.
Protocolul a fost încheiat acum 3 ani. Li s-a permis astfel accesul magistraţilor în şcoli şi licee, iar elevilor li s-a permis accesul în instanţe şi parchete. Scopul relaţionării este ca micuţii să dobândească o serie de cunoştinţe elementare despre drepturi, obligaţii, legi şi justiţie, menite să prevină comiterea faptelor ilicite, să îmbunătăţească relaţiile sociale pe care le au copiii în cadrul familiei, unităţilor de învăţământ şi în alte medii pe care le frecventează, dar  şi să îi orienteze în carieră.
Judecătorul Cristi Danileţ, membru al Consiliului Superior al Magistraturii se va deplasa la Sibiu în acest scop, unde va ţine câte o lecţie de educaţie juridică pentru elevii de liceu de la Colegiul Naţional Octavian Goga şi la Liceul Teoretic Constantin Noica. De la ora 12.00 va avea loc o lecţie similară la sediul Consiliului Judeţean Sibiu pentru copiii din centrele rezidențiale din structura Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sibiu.
Evenimentul este organizat pentru prima dată la Sibiu, special pentru copiii din centrele de plasament. Întâlnirea va avea loc luni, 16 mai, ora 12.00, la sediul Consiliului Judeţean Sibiu.

Publicitate
Ultimele știri

ANM: Vreme închisă în Transilvania, cu temperaturi de iarnă

Vremea din această săptămână se anunță închisă în Transilvania, cu temperaturi specifice iernii și precipitații slabe, potrivit Administrației Naționale...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect