Partidul Național Liberal a avut așteptări mult mai mari de la premierul Dacian Cioloș. Declarația îi aparține copreședintelui Partidului Național Liberal, Vasile Blaga, care s-a întâlnit în cursul după amiezii de vineri cu reprezentanții conducerii PNL Sibiu la Mediaș. Într-o conferință de presă susținută la Mediaș, Vasile Blaga a spus că Partidul Național Liberal i-a cerut două lucruri premierului Cioloș: depolitizarea administrației și realizarea unui audit la toate ministerele pentru a afla în ce condiții preia Guvernul. „Noi, Partidul Național Liberal, aveam așteptări mult mai mari de la actualul Guvern. Nu i-am pus nicio condiție de a ne pune oamenii în funcții. Noi i-am cerut două lucruri și sper că acum domnul premier conștientizează. Noi i-am spus să depolitizeze administrația, era și și doamna Raluca Turcan acolo că nu luăm singuri decizii, doar eu și doamna Gorghiu, leluăm în Biroul Politic Național. I-am spus primului ministru că nu îi vom propune niciun om în Guvern, nu suntem ca PSD-ul să avem miniștri vopsiți, de tip vicepremierului Dâncu. Dâncu poate că este tehnicrat într-o anumită zonă, dar este apolitic cât sunt eu Papa de la Roma. Noi nu suntem într-o astfel de situație, cei din PNL. Deci i-am cerut depolitizarea administrației și încă 3 sferturi dintre prefecți sunt PSD-iști, 90% dintre secretarii de stat sunt PSD-iști, iar din șefii de agenții, peste 95% sunt PSD-iști. Și doi la mână, i-am cerut să își facă un audit. Eu nu doresc răul nimănui, dar vreau să văd de unde iau lucrurile când intru într-o instituție publică. Din momentul în care depun jurământul, răspund pentru ce este acolo. Când ești într-o funcție publică, până intri în mormând răspunzi, nu răspunzi doar pentru ultimii 5 ani de exemplu”, crede copreședintele Partidului Național Liberal.
Cele mai citite
Cick
Ultimele știri
Tânăr de 21 de ani, reținut pentru tâlhărie
Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Mediaș au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 21 de ani, din...




