Cea de-a XVI-a ediție a Concursului formaţiilor studenţeşti de Jazz a început ieri, 23 mai 2016 și a reunit pe scena Teatrului Gong un număr mare de formații și o varietate de stiluri de jazz. Evenimentul a fost transmis live pe adresele de site şi facebook ale organizatorilor, iar în prima seară s-au înregistrat aproximativ 5000 de vizualizări.
Prima seară a concursului i-a adus pe scenă pe Antaki (București), Big Dimm a\’Band (Cluj-Napoca), Groovy Bastards (București), The Twisters (București), Koszorus Kristina și Szász Csaba (Tg. Mureș), Pippi Dimonte Quintet (Italia), urmând ca în cea de a doua seară să intre în concurs următorii: Cristina Radu (București), Maria Boldan (Timișoara), Mădălin Oprișanu (Iași), George Codrin Vasluianu (Iași), Viorica Pintilie Quartet (București), Sandu Bantaș (Iași), Lavinia Simionescu (Iași), BB Quartet (Austria).
Încă din prima zi competiția s-a dovedit a fi extrem de strânsă, iar concurenții au dat dovadă de talent si determinare. Premiile puse în joc sunt de peste 4000 de euro, astfel la Secțiunea Interpretare se acordă Premiul pentru cea mai bună formație în valoare de 1500 EuroPremiul pentru cel mai bun instrumentist – 700 Euro, Premiul pentru cel mai bun vocalist – 700 Euro, Premiul special al juriului – 500 Euro iar la Secţiunea Compoziţie se acordă Premiul pentru cea mai bună compoziţie în sumă de 300 Euro, la acestea adăugându-se şi premii speciale.
Juriul este format din Florian Lungu – muzicolog, prezentator de jazz, realizator de emisiuni radio și televiziune, compozitor de teme de jazz, Constantin Iridon – muzician și pedagog, a înființat grupul vocal-juvenil-jazzistic Harmony, Daniela Nicolae – pianista de jazz, medic, jurnalist și masteranda a Universităţii de Muzică din Bucuresti, Alex Vasiliu – redactor, realizator de emisiuni la TVR Iași, director artistic (1999-2008) al Festivalului Internaţional de Jazz “Richard Oschanitzky” din Iași, Niccolo Faraci – contrabasist și lider a numeroase proiecte jazzistice, a participat la festivaluri internaționale și a lansat numeroase albume,şi Simona Adina Maxim – Președinte Juriu, director executiv al Sibiu Jazz Festival, vor evalua concurenţii în funcţie de următoarele criterii de jurizare: stil/interpretare, improvizaţie și vocabular de jazz (echilibru între părți scrise și improvizate), tehnică, execuție, omogenitate, execuția ritmului, muzicalitate, expresivitate, profunzime, prezență scenică, inovație, creativitate şi originalitate.
Concursul se va încheia miercuri, 25 mai 2016.















