-4.8 C
Sibiu
marți, februarie 3, 2026

Parintii si medicii de la Pediatrie, in strada pentru un nou spital

Cele mai citite

Semnatarii petiţiei prin care se cerea ca părinţilor să le fie respectat dreptul de a se interna cu copiii în spital fac următorul pas spre salvarea sistemului medical – îşi doresc un spital nou, mare şi unit pentru copii.
În acest scop, aceştia vor organiza un marş paşnic în zona centrală a oraşului, cu ajutorul Asociaţiei „Mâini Unite” Sibiu.
„Vă aşteptăm pe 1 iunie alături de noi la mitingul pe care l-am denumit Împreună pentru sănătate pentru că doar împreună putem realiza ceva. O să fie un miting paşnic, o să fie în jur de 300 de părinţi cu copilaşii. O să purtăm tricouri albe, semn al purităţii. Cerem un spital nou, suntem siguri că în momentul actual un spital nou ar rezolva toate problemele locative şi logistice, cerem respect şi de o parte şi de alta şi o schimbare de paradigmă şi atitudine pentru ambele părţi. Am vrea ca după data de 1 iunie să nu mai existe două tabere – noi şi ei – ci să existe o singură forţă cu care să luptăm împreună pentru binele copiilor”, a declarat Gabriela Stănescu, de la Asociaţia „Mâini Unite” Sibiu.
Medicii, alături de părinţi
După discuţii îndelungate cu părinţii dar şi cu colegii lor, câţiva medici sibieni au confirmat deja că vor fi prezenţi la marşul programat pentru data de 1 iunie.
„Am avut discuţii cu colegii mei din toate cele 3 locaţii. I-am rugat din suflet să pătrundă în adâncul conştiinţei lor şi să ia decizia cea mai bună. Majoritatea vin în dublă calitate, în primul rând de părinte şi mai apoi în cea de oameni care lucrează în sistemul sanitar. Nu putem estima, este o problemă de conştiinţă. Totodată este important să nu fie toată lumea exact în acel moment acolo. Şi noi vrem lucruri adevărate, europene, cu discuţii realiste şi concludente. Eu unul voi fi prezent la marş”, a declarat Stelian Banciu, managerul Spitalului de Pediatrie.
Marşul va porni miercuri, 1 iunie, ora 17, din faţa Spitalului pentru Copii „Luther”, din parcul ASTRA.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Criza concediilor medicale continuă: nu una, ci două zile nu vor fi plătite în unele cazuri

Membrii Camerei Consultanţilor Fiscali atrag atenția că în multe cazuri, nu doar prima, ci și a doua zi de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect