Mii de sibieni care locuiesc pe străzile cuprinse între Calea Dumbrăvii şi Bulevardul Vasile Milea vor rămâne marţi fără gaze naturale, din cauza unor lucrări de cuplare a unor noi conducte modernizate.
Astfel, în 28 mai, începând cu ora 08.00, pe străzile Calea Dumbrăvii, Oituz, Mărăşti, Mărăşeşti, Hipodromului, V. Milea, Dorului, A. I. Cuza, Călugăreni, Mirăslău, A. Mureşan, Eroilor, N. Iorga şi Cernei gazul va fi sistat până la ora 18. Fără gaze vor rămâne şi zeci de străzi din cartierul Lazaret, miercuri,29 mai, între orele 8 şi 18. Este vorba despre străzile A. Ruso, E. Zola, A. France, C. Boliac, Lăzăreţ, Strungului, Balanţei, Nicovalei, Solidarităţii, Turgheniev, Macaralei, Lăcătuşilor, Dinamului, Einsten, Mozart, Maşiniştilor, Forjorilor, P. Buzescu, H. Coandă, Libertăţii, N. Milescu, Oţelarilor, Luceafărului, Primăverii, Arcului, Lebedei, E. Varga şi Frezorilor.
Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil începând cu ora 18.00. E.ON Gaz Distribuţie a finalizat lucrările de pozare a noilor conducte de distribuţie a gazelor naturale pe străzile: Băii, Dealului, Mărăşti, Oituz, B-dul Victoriei, Dr. I. Raţiu, G. Ureche, Cloşca, Hegel, Fraţii Grahi, Eftimie Murgu, Victor Hugo, Petru Span, Cărbunelui, Paltinului, Dorului, Andrei Mureşanu, Călugăreni, Cedonia, Luncii, Mălinului, N. Octavian, Principatele Unite, Pinului, Sălciilor, Strugurilor, Strungului şi V. Parvan, din municipiul Sibiu.
Aceste lucrări fac parte din trei proiecte de investiţii în valoare totală de circa 13,6 milioane de lei derulate de E.ON Gaz Distribuţie în acest an şi prin care sunt modernizaţi circa 22 de kilometri din reţeaua de gaz a municipiului Sibiu.
Compania le solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute. În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al E.ON Gaz Distribuţie la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Romtelecom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).