După 20 de ani în fotoliul de primar al comunei Blăjel, Toader Roman, dezvăluie secretul longevităţii. Acesta spune că mandatele de până acum, i-au fost asigurate de “doi vieri”, pe care îi are acasă. Se pare că această reţetă e benefică, având în vedere că ultimul mandat, cel din 2012, a fost câştigat cu un procent de peste 60 %.
„Mă, trebuie să fii în mijlocul oamenilor, să te porţi frumos cu ei. Chiar dacă nu-ţi convine ceva, nu ai ce face,ajută-i! Eu mai am un secret. Eu am doi vieri acasă şi oamenii vin cu scroafele la vieri. Şi, atunci îţi intră în curte, poţi să-i dai un pahar de ţuică, un pahar de vin şi nu-i iei bani! Alţii iau cate 50-100 de lei, dar eu nu iau bani. Si atunci omul ţine bine: „Stai că il votez pe asta!”, susţine Toader Roman, primarul comunei Blăjel.
Mai mult decât atât, Toader Roman, spune că pentru a avea un mai mare impact în rândul populaţiei, un primar trebuie să mai fie şi puţin plinuţ.
„Dacă nu eşti roşu, gras şi frumos, nu esti primar! Dacă esţi plinuţ ai şi suflet bun şi oamenii ţin la tine”, a încheiat Toader Roman, primarul comunei Blăjel.
Aceste declaraţii inedite au fost făcute la Consiliul Judeţean Sibiu, în cadrul conferintei de presă, unde primarul Toader Roman, a anunţat că toţi participanţii la „Zilele Culturale al Blăjelului”, care au loc în weekend, se vor putea bucura de o portie dintr-un viţel de 800 de kilograme, pe care l-a cumpărat de la viceprimar special pentru eveniment.