Multe mi-a fost dat să aud în cei 3o de ani de pendulare cu trenul pe ruta București-Sibiu, Sibiu –București în faimoasa pereche de accelerate 1621/1622, care, în secolul vitezei, se revendică de la melci. Democrația noastră originală nu se dezminte nici aici. Ce dacă unii fac 6oo de kilometri în 3 ore. Noi facem 3oo de kilometri în 6 ore, sic!
Dar, cum spuneam, multe mi-a fost dat să aud, însă niciodată n-am primit o asemenea lecție de istorie ca deunăzi în „acceleratul” 1622. El înalt, frumușel, îngrijit, educat, student la Academia militară, ea bine legată, creolă, frumoasă, finuță, studentă la Informatică vorbeau despre o mare doamnă, România. Țara în care „nu merită să trăiești”, în care tot ce poți face este să vânezi o bursă undeva afară, în care tot ce-i românesc pute și tot ce vine de la străini e demn de luat în seamă și e bun. Așa am aflat, între altele, de ce ungurii sunt supărați pe români. Pentru că românii au avut chef de glumă și și-au atârnat opincile tocmai pe cupola Parlamentului de la Budapesta – auzi nerușinare! – pentru care ar trebui să ne cerem scuze dacă vrem să depășim stadiul de opincari și să devenim și noi, în sfârșit, europeni. „Superprofă, asta de istorie (anecdotică), a noastră”, nu-i așa? Nici o legătură cu demodatul meu profesor de istorie a patriei, mă gândeam, care ne vorbea despre Ip și Trăznea plângând, despre preoții români bătuți de frații noștri unguri în cuie pe garduri, oftând, și despre alte grozăvii, la care noi am răspuns de mult cu iertare, închinându-se. Dar asta a fost odată ca niciodată, că de n-ar fi, nu s-ar povesti … Mă gândeam, ce proști suntem și cum greșim fundamental față de copiii aceștia frumoși, care cred tot ce li se spune.
Nu mai știu unde am citit cuvintele: „când crezi în prostia cuiva, universul ți-l aduce aproape!” Ziua nu se terminase. Aveam să mai văd una și mai gogonată, de astă dată la televizor. Tot din categoria „tot ce-i românesc îmi pute”, un inginer a adus o rețetă a fericirii vacilor noastre tocmai de la olandezi, care, de ani buni, își hrănesc vacile cu grâu amestecat cu sodă caustică!!! Da, ați citit bine. Cică dau lapte mai mult și, probabil, se curăță mai repede, adaug eu și împreună cu ele și noi, nu-i așa? Geaba-și făceau cruce țăranii intervievați, demodații ăștia care-și mai duc și azi vaca la pășune prin pajiștile înmiresmate de iunie. Există șanse mari ca vacile caustice să devină obligatorii și pentru români, prin directivă europeană.




