2.9 C
Sibiu
sâmbătă, noiembrie 30, 2024

FITS: Trupa care m-a făcut să iubesc Reggae-ul nemțesc

Cele mai citite

E evident cât de mult le place să cânte și, mai ales, cât de mult iubesc să interacționeze cu publicul. Într-un spectacol de o oră și ceva (chiar mai mult decât era planificat în program, dar nu ne supărăm), Jamaram au reușit să acapareze mai mult de o mână de oameni.
Duminică seara, în Piața Mare, după un spectacol absolut fabulos al celor de la CIE.FAI, nu ai fi crezut că poate să urmeze ceva mai frumos de atât și mulți au plecat acasă sau se pregăteau să o facă. Apoi Jamaram au urcat pe scenă și ne-au prins din primele acorduri. Încet, încet, de la 10 oameni au fost 20, apoi 30, apoi probabil o sută în fața scenei. Nu aș ști să spun câți s-au adunat până la final, dar cert e că am fost o mică-mare familie.
Dacă momentul în care artiștii au chemat câțiva oameni pe scenă să danseze cu ei nu a fost destul de minunat, cel în care publicul s-a împărțit în perechi și a început să valseze la îndemnul artiștilor a fost cireașa de pe tort. S-ar fi putut opri acolo cu totul și nimeni nu s-ar fi supărat – era deja un spectacol demn de reținut mult timp de acum încolo. Dar nu – au păstrat ce era mai bun pentru final.
După bis, Jamaram au coborât printre noi. Era așa de cald afară și o atmosferă atât de plăcută în timp ce stăteam de jur împrejurul lor, încât senzația de foc de tabără cu prieteni vechi a persistat mult timp după ce concertul s-a încheiat.
Pentru fotografii de la concert intră AICI.
Filmulețul cu artiștii de la Jamaram dansând cu publicul AICI.
IMG_3219
Despre formația care mi-a furat inima
Formația Jamaram a fost înființată acum 16 ani în Germania, iar în acest timp a susținut 1500 de concerte live în Germania, Europa și întreaga lume. Veteranii concertelor din sudul Germaniei sunt în permanență în turneu și se pregătesc să fie acaparați de un nou val de entuziasm în cluburi și pe scenele de festival.
Chiar și în al 16-lea an din istoria plină de evenimente a formației, familia-circ Jamaram tot nu poate fi încadrată într-un anumit stil. Cu inspirație culeasă din călătoriile și turneele din peste 20 de țări, noul spectacol live exclusiv include muzică în stilurile ska, latino și pop, la care se adaugă piese în genul BALKAN BEATS și AFROBEAT, pe lângă repertoriul de bază de piese Reggae & Dub.
Chiar în acest moment cei 8 dependenți de Reggae și Rock & Roll lucrează din greu la următorul lor album, care va fi lansat în 2017. Albumul va fi unul de mare impact, un mix urban de stiluri tradiționale și contemporane. Următorul turneu în America de Sud își va lăsa, fără îndoială, amprenta asupra înregistrărilor.

Publicitate
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Pericol extrem de Valea Oltului. Cad stânci de pe versanți, un TIR a fost lovit

UPDATE: "În urma fenomenelor meteorologice din această perioadă mai pot avea loc alunecări de pietre, arbori sau grohotiș în...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect