7.9 C
Sibiu
miercuri, noiembrie 27, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Istoria si prezentul fotbalui feminin sibian

Cele mai citite

 

Organizarea şi mentalitatea tipic nemţească se simte din momentul în care intri la sediul Consulatului German. Acolo este locul unde Carmen Motronea şi Hans Schebesch îşi desfăşoară zilnic activitatea. Aceştia, împreună cu câţiva profesori de sport din Sibiu sunt responsabili pentru introducerea fotbalului feminin în oraşul nostru. Acest lucru a fost făcut în anul 2011, odată cu Cupa Consulatului German, turneu de amatori. De atunci fotbalul feminin a continuat să fie activ în Sibiu, iar în 8 iunie a fost cea de-a treia ediţie a Cupei.

 

 

„Echipe de fete nu avem,…… dar facem!”

Campionatul Mondial de Fotbal feminin din 2011 este ceea ce a dat ideea pentru început şi a fotbalului feminin în România. De aici, restul s-a făcut din doar câteva cuvinte rostite. Hans Schebesch l-a întâlnit pe profesorul Lupu Ioan de la CN O.Goga, iar acest lucru a fost suficient. „Echipe de fete nu avem, ….dar facem!, a spus acesta, şi imediat s-au apucat de treabă. În februarie 2011 a fost start-ul, iar în iunie a fost deja prima Cupă a Consulatului German. Oameni de afaceri şi prieteni din Germania au sosit la eveniment de-a lungul anilor. Totuşi cu anii, numărul echipelor a scăzut de la 16, la 12, iar acum la 8, lipsa banilor fiind principala problemă întâmpinată de multe licee.

Ediţia de anul aceasta s-a desfăşurat ca de obicei la Baza Luceafărul şi adus la start 8 trupe de fete : Colegiul Naţional Octavian Goga, Colegiul Tehnic Textil, Liceul Brukenthal, Colegiul Economic George Bariţiu, Colegiul Tehnic Independenţa, Liceul Teoretic Ocna Sibiului, Liceul Tehnologic Dumbrăveni şi Liceul Teoretic Dumbrăveni. Competiţia a fost dominată şi câştigată categoric de CN Octavian Goga. Fetele pregătite de Lupu Ioan nu au întâmpinat nici o dificultate, învingând în semifinale şi finală cu scorul de 10-0, respectiv 7-0. Din echipă au făcut parte jucătoarele Tania Agache, Cataniciu Diana, Bobeş Teodora, Staicu Alina, Ghise Iulia, Bîrsan Cristina, Mureşan Mădălina, Danes Iulia, Pasu Maria, Chirilă Cristina, Jurj Andreea şi Carcadia Denisa.
Tania Agache a fost golgeterul, marcând de 14 ori, de 7 în semifinale, iar în finală la imitat pe Xavi Alonso şi a înscris de două ori de la centrul terenului.

„Pentru noi este o plăcere să le vedem că se joacă. Ziua în care este competiţia este o întâlnire a tineretelui, plus învăţarea noţiunii de fairplay. Este îmbucurător faptul că majoritatea părinţilor fetelor au fost prezenţi, însemnând faptul că au înţeles că fotbalul este şi pentru fete şi sunt de acord cu acest lucru. Deja noi lucrăm pentru anul viitor, şi sperăm între timp ca mai multe fete şi instituţii de învăţământ să înceapă să joace şi să facă o echipă feminină. Am văzut fete care joacă de 3 ani şi încă le face plăcere. Problema lor este faptul că ele au început târziu să joace, numai de la liceu, iar după terminarea lui se pierd. Vrem să mulţumim sponsorilor, participanţilor şi părinţilor care au venit”, au declarat Carmen Motronea şi Hans Schebesch.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Spectacol grandios de Ziua Națională la Sibiu. Nicolae Furdui Iancu, Mariana Anghel, Ionuț Dolănescu și Andra printre invitați

Nicolae Furdui Iancu și Tudor Furdui Iancu, Mariana Anghel sau Andra sunt printre invitații spectacolului de Ziua Națională de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect