Curățenie cu cei mici în Parcul Sub Arini

Cele mai citite

Adulții sunt așteptați miercuri, 22 iunie, de la ora 17:30, în parcul Sub Arini, acolo unde va avea loc o nouă ediție a curățeniei cu cei mici. Scopul inițiativei este de a igieniza parcul, de a-i învăța pe cei mici să respecte natura și de a încuraja folosirea coșurilor de gunoi.
Organizatorii au pregătit surprize copiilor: cretă colorată pentru desene pe asfalt, cântece despre natură, interpretate de chitaristul Vlad Pârău, și atelier de creație ramă foto din materiale reciclate, cu sprijinul Magic Hands Studio.
„Sper că sibienii vor răspunde în număr cât mai mare invitației de a participa la această lecție de ecologie pentru copii și pentru publicul larg. Avem nevoie de natură și se întâmplă, uneori, ca natura să aibă nevoie de noi. Noi, părinții, trebuie să fim un model pentru copiii noștri, iar împreună să fim un model pentru cei din jur, să tragem acest semnal de alarmă și să încurajăm lumea din parc să folosească coșul de gunoi”, a declarat Raluca Faloba, inițiatoarea acțiunii.
Participanții la „Curățenia cu cei mici” vor primi mănuși și pungi de gunoaie, fiind încurajați să își aducă cele necesare: apă, pălării/șepci soare, protecție solară/anti-insecte. Cu o săptămână înainte de eveniment, organizatorii au legat de copaci, în parc, afișe cu mesaje care încurajează folosirea coșurilor de gunoi. Afișele au fost prinse cu sfoară, pentru a proteja natura.
 

spot_img
Ultimele știri

Parchetul European, condus de la Koveși, investighează un contract de 1,5 milioane euro, pentru echipamente medicale în România: suspiciuni de corupție la Spitalul Județean...

Parchetul European (EPPO), instituția condusă de Laura Codruța Koveși, desfășoară o amplă anchetă privind achiziția de echipamente medicale în...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect