La Biblioteca Județeană Astra din Sibiu va avea loc lansarea volumului de versuri intitulat „Vise Presate” de autorul Decebal N. Todoriță. Volumul de debut al autorului a apărut la editura Eikon, iar lansarea va avea loc vineri, 24 iunie 2016, de la ora 17:00
Invitați speciali: Conf.univ.dr. Lucian Grozea, autor a numeroase cărţi, studii și articole și scriitorul Ovidiu Ivancu.
„Decebal Nicolaie Todăriță, jurnalist și istoric, dă seamă despre evenimente, stări, momente, peripluri, gânduri, trăiri, împliniri ori căderi în vise presate….călătoria poeziei lui mă învrednicește să-i fiu companion, mă simt dimpreună cu el un soi de pion-rege pe tabla de șah a existenței, ce caută ca un pelerin neostoit ceruri prin castele demult părăsite, adună trist implacabile căderi și neîmpliniri, descântă dionisiac inefabile, imposibile și trecătoare iubiri, tastează și distribuie bucurii simple aromate de fumul albăstrui de țigară” – Lucian Grozea
„Cititorul „Viselor presate” nu va regreta parcurgând acest volum. Aș risca să spun, chiar, că se va putea identifica, în mare parte, cu genul de trăire și combustie internă pe care ni le aruncă în față aceste texte” – Ovidiu Ivancu
“Prin poeziile mele am încercat să pun cât mai multă trăire interioară și viață în cuvinte imagini care să transmită un mesaj către sufletul oamenilor, căci până la urmă, acesta este rolul intrinsec al oricărei formă de artă. Aș putea spune că este un demers umanist într-o societate digitalizată, un îndemn către abandonarea unei existențe liniare, limitate, care exclude oamenii cu suflete mari” – Decebal N. Todăriță.




