2.4 C
Sibiu
marți, februarie 3, 2026

Organizatorii Red Bull Romaniacs precizează că siguranţa este foarte importantă, după ce un copil a fost accidentat

Cele mai citite

Un copil aflat în public a fost uşor lovit de unul din motocicliştii care au concurat marţi după-amiază la cea de-a X-a ediţie a celui mai dificil raliu hard-enduro din lume, Red Bull Romaniacs, de la Sibiu.

 

Practic motocicleta a fost scăpată de sub control chiar la unul din cele 15 obstacole din traseu, ricoşând în public. Potrivit Agerpres, incidentul a avut loc la doar câţiva metri de jandarmii care asigurau ordinea şi fotografii acreditaţi la eveniment, mai mult incidentul a avut loc la câteva momente după ce chiar unul din organizatorii competiţiei, Andy Fazekas, fusese în acel loc pentru a le cere jandarmilor să fie atenţi ca nu cumva să aibă loc un accident.

Concurentul care nu a mai putut controla motocicleta, a fost aruncat la câţiva metri în publicul aflat dincolo de gardul de protecţie, căzând peste oameni. Iniţial, în urma impactului, câţiva oameni au fost la pământ, dar cel care a acuzat dureri, este un copil, însoţit la raliu, de tatăl său. Jandarmii au ajutat pilotul să se ridice, după care acesta a reluat cursa.

În replică, organizatorii celui mai dificil raliu hard enduro din lume, Red Bull Romaniacs, au trimis un comunicat de presă, marţi noaptea, în care susţin că, ‘siguranţa spectatorilor şi a participanţilor la raliu este foarte importantă pentru noi. De aceea, de la an la an, am îmbunătăţit spaţiul de protecţie. Anul acesta am instalat un dublu gard metalic, iar aceste îmbunătăţiri au dus la desfăşurarea prologului fără niciun incident grav, in afara faptului că o motocicletă a căzut in apropierea spectatorilor.’

Contrar celor susţinute de Biroul de Presă al Red Bull Romaniacs, motocicleta nu a căzut ‘în apropierea spectatorilor’, ci pe spectatorii care se aflau dincolo de gardul de protecţie, iar pilotul s-a prăbuşit chiar în mijlocul a zeci de oameni, înghesuiţi la locul incidentului, lucru dovedit de toate imaginile surprinse de jurnaliştii aflaţi la faţa locului.

Sibiul este singurul oraş din lume în care are loc această competiţie chiar în centrul său istoric pe unul din principalele bulevarde din oraş.

Red Bull Romaniacs are, în afară de Prolog, patru zile de off-road, care se desfăşoară în munţii din patru judeţe: Sibiu, Alba, Vâlcea şi Hunedoara.

spot_img
Cick
Ultimele știri

O româncă a fost înșelată cu peste 2,5 milioane de dolari de un „prinț al Dubaiului”

O femeie de afaceri din România a pierdut peste 2,5 milioane de dolari, după ce a fost convinsă să...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect