Rinita alergică este o problemă importantă de sănătate, datorită prevalenţei ei ridicate şi impactului pe care îl are asupra vieţii sociale, performanţelor şcolare şi productivităţii muncii.
Ghidul ARIA (Allergic Rhinitis and its Impact on Asthma ), care a fost creat pentru a ajuta la tratarea celor aproximativ 500 de milioane de pacienţi afectaţi, a definit rinita alergică ca fiind o afecţiune simptomatică a nasului, indusă de expunerea la alergeni şi produsă printr-o inflamaţie a mucoasei nazale, mediată de IgE.
Bolile alergice sunt cele mai frecvente boli cronice la populaţia pediatrică, afectând 25% dintre copii.
Rinita alergică este una dintre bolile care au frecvent un impact negativ asupra calităţii vieţii. Obstrucţia nazală perturbă somnul şi se asociază cu oboseală fizică. Bolnavii cu rinită alergică adorm mai greu, se trezesc mai frecvent şi acuză oboseală la trezire. Juniper, aplicînd un chestionar pentru calitatea vieţii, constată: somn nocturn nesatisfăcător la 78%, dificultate de adormire la 75% şi treziri nocturne la 64%. Se menţionează performanţe şcolare nesatisfăcătoare la copii cu rinită alergică, tulburări de comportament şi indispoziţie.
S-a demonstrat că riscul apariţiei unei afecţiuni alergice la populaţia generală este de aproximativ 15%, dar acesta creşte la 40% în cazul în care unul dintre părinţi este alergic şi creşte la 80% dacă ambii părinţi sunt alergici.
Factorii declanşatori ai rinitei alergice sunt multipli: alergeni inhalatori, uneori diverşi iritanţi. Prezenţa inflamaţiei alergice la bolnavii cu rinită alergică face, ca iritanţii să inducă o agravare evidentă a simptomatologiei.
Alergenii inhalatori sunt clasificaţi în alergeni din mediul interior (alergeni care se întâlnesc în locuinţe, încăperi, de exemplu acarienii din praful de casă, alergenii proveniţi din epiteliile animalelor de companie) şi din mediul exterior (alergeni întâlniţi în afara locuinţelor, de exemplu polenurile, mucegaiurile). Alergenii sunt clasificaţi în majori şi minori. Alergenii majori produc peste 50% din sensibilizările în procesul de evaluare a alergenului şi sunt responsabili de majoritatea simptomelor. Şi alergenii minori induc simptomatologie alergică, dar într-un număr mai redus de cazuri. Ca funcţii, alergenii sunt frecvent enzime, inhibitori enzimatici, proteine implicate în transport sau proteine reglatorii. Prezenţa alergenilor depinde de zona geografică şi condiţiile climaterice.
Diagnosticul rinitei alergice se bazează pe coroborarea dintre istoricul tipic pentru simptome de rinită alergică şi investigaţiile alergologice, orientate pentru detectarea IgE specifice libere sau fixate la suprafaţa celulară.
De multe ori la copiii cu rinită alergică se remarcă „salutul alergic”, frecţionarea vârfului nasului cu palma. Obstrucţia nazală prelungită poate determina la copii apariţia faciesului adenoidian, cu respiraţie orală, dentiţie vicios implantată, boltă ogivală. Examenul oro-faringelui descoperă ţesut limfatic hipertrofic sub formă de insule pe peretele posterior faringian, sau sub formă de benzi longitudinale, situate posterior pilierilor tonsilari.
Testele cutanate alergologice pentru hipersensibilitatea de tip imediat sunt frecvent folosite pentru a demonstra o reacţie mediată-IgE la nivelul pielii. Acestea se efectuează la nivelul ţesutului cutanat sănătos, fără leziuni şi în condiţii de întrerupere pentru minimum 5 zile a unor medicamente, care blochează efectele histaminei eliberate în cursul testării (cum ar fi antihistaminicele).
Testele cutanate prick sunt recomandate în diagnosticul alergiilor de tip imediat, existând o bună corelare între simptome, testele cutanate prick, testele de provocare şi dozarea IgE specifice în ser. Trebuie efectuate după o metodologie riguroasă, iar dacă sunt efectuate de un investigator antrenat, reproductibilitatea este foarte mare şi se pot efectua inclusiv la sugari. Măsurarea dimensiunii papulei, obţinută la testul prick, are valoare în prezicerea sensibilităţii clinice respiratorii pentru alergenul respectiv.
Testele cutanate intradermice, de obicei nu se recomandă în diagnosticul alergiilor respiratorii, atunci când există extracte standardizate pentru testarea tip prick, deoarece corelaţia cu simptomele este mai redusă.
Testele patch de atopie sunt disponibile pentru un număr mic de alergeni inhalatori. Aceste teste necesită încă standardizare şi uneori sunt dificil de diferenţiat reacţiile iritative de reacţiile alergice.
Testele in vitro cuprind dozările IgE totale şi IgE specifice din ser, acestea din urmă reprezentând metoda in vitro cea mai fidelă pentru evaluarea sensibilizării.
Testele noi de activare a bazofilelor se bazează pe expresia CD63, CD45 sau CD203, în prezenţa alergenilor sau a unor stimuli nonspecifici şi se realizează prin citometrie în flux.
Testele care au la bază eliberarea de leukotriene după stimularea antigenică necesită încă alte studii.
Dozarea IgE specifice nazale nu se practică de rutină.
O altă categorie de teste alergologice pentru investigarea in vivo sunt testele de provocare nazală, care se folosesc în cercetare.
Alte teste folosite sunt: măsurarea unor mediatori eliberaţi în timpul reacţiilor alergice, citologia şi histologia nazală, măsurarea NO în aerul expirat (necesită evaluare suplimentară, datorită datelor variabile şi contradictorii disponibile în prezent).
Dr. Corina Porr, medic primar alergologie-imunologie clinica, doctor in medicina
Publicitate
