Poliţiştii au fost cu ochii pe şoferi în weekend iar cei care au încălcat regulile de circulaţie au fost sancţionaţi. Nouă şoferi s-au ales însă cu dosare penale după ce au fost prinşi băuţi la volan, cu maşini neînmatriculate sau chiar fără permis de conducere.
„În perioada 1–4 iulie, în cadrul activităților preventiv-reactive desfășurate în trafic în vederea prevenirii accidentelor rutiere şi creşterii siguranţei în trafic, polițiștii rutieri au constatat 9 infracțiuni la regimul rutier. Chiar în această dimineaţă, în jurul orei 5.00, poliţiștii Biroului Rutier Sibiu au depistat în trafic un tânăr de 25 de ani, domiciliat în municipiul Sibiu, care conducea un autoturism pe DJ 106 Sibiu – Cisnădie în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat.” a declarat Luciana Lazăr, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu
Alţi 3 şoferi au fost prinşi băuţi la volan şi sunt acum cercetaţi penal. Cea mai mică alcoolemie a fost de 0,47 mg?L alcool pur în aerul expirat iar cea mai mare alcoolemie constatată de oamenii legii a fost de 0,90 mg/l alool pur în aerul expirat. Mai mult decât atât, poliţiştii au oprit în rafic 3 şoferi care conduceau maşini neînmatriculate şi doi bărbaţi care se aflau la volan deşi nu au permis de conducere pentru nici o categorie.