12.4 C
Sibiu
sâmbătă, noiembrie 8, 2025

După 41 de ani, din nou împreună

Cele mai citite

Ziua de sâmbătă, 6 iulie, a fost plină de emoţii, amintiri şi lacrimi pentru promoţia 1971-1972 a profilului Uman de la Liceul “Axente Sever” din municipiul Mediaş. Aceştia s-au reunit pentru aniversarea a 41 de ani de la terminarea liceului. Clopoţelul a sunat încă o dată cu bucurie, iar foştii colegi au depănat amintiri, au râs şi au plâns împreună, au strigat încă o dată catalogul şi şi-au adus aminte cu nostalgie de vremurile de demult.

Momente fară doar şi poate unice, cu atât mai mult cu cât unii colegi nu se mai întâlniseră de 20 sau chiar 30 de ani. Din cauza vârstei deja înaintată şi-au promis că se vor reîntâlni în fiecare an, pentru a se îmbrăţisa, a schimba impresii sau pentru a se fotografia.

Publicitate

“Este foarte emoţionant. De 41 de ani am fost tot la 10 ani în acest liceu. Colegi cu care nu ne-am revăzut de 20 sau 30 de ani, e fantastic. Ne-am reîntâlnit cu colegi pe care nu i-am mai recunoscut, pentru că dacă nu ne-am revăzut de 30 de ani, ei s-au schimbat, noi ne-am schimbat. Viaţa merge înainte. De acum încolo ne vom reîntâlni în fiecare an, vom stabili o zi dintr-o anumita lună şi sperăm să fim cât mai mulţi”, susţine unul dintre  absolvenţi.

 

 

 

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

VIDEO: Alertă de PROSTIE pe TikTok. Un banal transport agabaritic a produs isterie pe rețelele de socializare

Fuselajul unei aeronave care a aparținut companiei Blue Air a fost transportat pe șosea sub escorta Poliției Rutiere a...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect