14.2 C
Sibiu
sâmbătă, aprilie 18, 2026

Peste 40.000 de spectatori așteptați la MMA 2016

Cele mai citite

Media Music Awards a ajuns la a cincea ediţie anuală şi va avea loc la Sibiu, pe 15 septembrie 2016.
Singura gală de premii muzicale din România, organizată outdoor şi cu premii acordate pe baza difuzărilor radio – TV, se va desfășura, ca şi până acum, în Piața Mare, pe o scenă comparabilă cu lățimea unui teren de fotbal. La eveniment sunt aşteptaţi peste 40.000 de spectatori.
„Cifra 5 ne poartă noroc: anul acesta sărbătorim 5 ani de Media Music Awards, singurele premii muzicale din lume bazate exclusiv pe difuzările de la radio și tv. Peste 150.000 de spectatori au fost prezenţi în cele patru ediţii de până acum şi ne bucurăm să continuăm cu încă un sezon cel puţin la fel de spectaculos. Vă promitem o ediţie plină de surprize şi show-uri de excepţie”, declară Tibi Marian, Project Manager Media Music Awards.
Trofeele Media Music Awards se acordă în mod transparent pe baza numărului de difuzări media din ultimul an. Statisticile sunt efectuate de Media Forest, compania care care identifica si monitorizeaza in timp real aparițiile radio si TV.
Prin urmare, premiile Media Music Awards reflectă succesul real al artiștilor români, îi premiază pe cei mai iubiți de public și piesele cele mai apreciate, cu cele mai multe difuzări media și vizualizări pe internet.
La cele 4 ediții Media Music Awards de până acum au luat parte artiști de top precum Loredana, Holograf, Smiley, Alex Velea, Antonia, Corina, Andra, Vama, Connect-R, Voltaj, Vunk, Elena Gheorghe, Andreea Banică, What’s Up, Cabron, Anda Adam, 3 Sud Est, Deepcentral, Guess Who, Puya, Maximilian, Grasu XXL, Zdob și Zdub, Delia, Fly Project, Raluka, Oana Radu, Sore, Ellie White, Mandinga, Amna, Cargo, LaLa Band, Lidia Buble, Adda, Maximilian, Akcent, Giulia Anghelescu sau Faydee.
Media Music Awards este organizat de Asociația Culturală Media Music Awards și cofinanțat de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu.

spot_img
Ultimele știri

FOTO/ULTIMA ORĂ: Bărbat din Târnava, DISPĂRUT fără urmă în Paris

Un bărbat din localitatea Târnava ar fi dispărut în Paris, anunțul fiind postat pe un grup al românilor din...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect