Italianul care a ucis copilul concubinei sale iar apoi a fiert cadavrul În sodă a încercat să se sinucidă

spot_img
Cele mai citite

Italianul care în urmă cu mai bine de trei ani a ucis copilul concubinei sale iar apoi împreună cu aceasta şi cu doi fraţi ai femeii au fiert cadavrul în sodă caustică, a încercat să se sinucidă în arestul IPJ Sibiu. S-a întâmplat într-o noapte, în luna mai. Bărbatul de 44 de ani a vrut să îşi pună capăt zilelor cu ajutorul şosetelor. Un gardian a auzit însă zgomote în celulă şi a reuşit să îl salveze pe individ.
„În noaptea de 15/16 mai 2016, în jurul orei 04.45, un bărbat, cercetat penal în stare de arest preventiv, a încercat să se sinucidă prin strangulare. Zgomotul produs a fost sesizat de agenţii de poliţie care au intervenit de îndată şi au informat medicul unităţii.
Aşa cum am precizat incidentul s-a produs în cursul nopţii, în timpul programului de somn al persoanelor aflate în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Sibiu, acestora asigurându-se, potrivit art. 37 alin. 3 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea locurilor de reţinere şi arest preventiv din unităţile de poliţie, 8 ore de somn neîntrerupt.” a declarat Luciana Lazăr, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu
Potrivit unor surse, bărbatul a fost şi amendat de căre instanţă pentru tentativa de sinucidere iar imedit după incident, italianul Antonio Zaccagna a fost transferat la penitenciar, asta pentru că trecuseră cele 90 de zile în care putea fi încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arest preventiv al IPJ.

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Dincolo de luminițe: cât aduce Târgul de Crăciun în economia Sibiului

Odată cu apropierea sărbătorilor de iarnă, Piața Mare se umple de oameni și de viață.  Se fac fotografii, se...

Știri pe același subiect