Poliţiştii au dat amenzi pe bandă rulantă şi duminică. Peste 200 de şoferi au fost amendaţi în ultima zi de weekend pentru că au încălcat regulile de circulaţie. Jumătate dintre aceştia au primit amenzi pentru viteză însă, oamenii legii au constatat şi alte abateri. Mai mult deât atât, agenţii de la rutieră au suspendat şi 7 permise de conducere.
„În cadrul acţiunii, pentru abaterile constatate, poliţiştii au aplicat 221 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 37.300 lei. Dintre acestea, 107 au vizat depăşirea regimului legal de viteză, 4 pentru nerespectarea regulilor privind depăşirea şi 1 pentru conducerea unui autoturism sub influenţa băuturilor alcoolice. De asemenea, poliţiștii sibieni au constatat 10 infracţiuni la regimul rutier şi au reţinut în vederea suspendării 7 permise de conducere, din care 2 pentru depăşirea limitei de viteză cu peste 50 km/h.” a declarat Luciana lzăr, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu
Poliţiştii au depistat în trafic şi şoferi fără permis are acum s-au ales cu dosar penal. Un tânăr de 21 de ani din Iacobeni, fără permis de conducere, a fost prins de oamenii legii în Agnita în timp ce circula cu o maşină neînmatriculată. Tot fără permis de conducere a fost prins de poliţişti un alt tânăr, de 25 de ani din Cârţa. Acesta conducea un moped neîmatriculat. Iar, în Ocna Sibiului, un şofer de 19 ani era băut la volan, ela vea o alcolemie de 0,43 mg/L alcool pur în aerul expirat.




