În apropierea municipiului Mediaş există cel puţin două gropi de gunoi clandestine. În data de 2 mai 2013, un grup de circa 50 de voluntari au stâns dintr-una din cele două râpe, 5 tone de gunoi, cu ajutorul SC Apa Târnavei Mari SA si Eco-Sal SA. Acţiunea demarată de comunitatea I Love Mediaş şi Iniţiativa pentru Mediaş a continuat cu o strângere de semnături pentru o petiţie ce a fost înaintată în data de 15 iulie, către Consiliului Judeţean Sibiu, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale şi către Garda de Mediu Sibiu, purtând 2.536 de semnături, din care un număr de 810 au fost adunate de SC Apa Târnavei Mari SA.
Pentru ca medieşenii să se poată alinia la cerinţele Uniunii Europene din care fac parte, pentru a trăi într-un mediu cu un minim grad de siguranţă sanitară, pentru imagine şi natură, dar şi pentru civilizaţie si pentru normnalitate, semnatarii petiţiei au solicitat:
Amenajarea celor două parcari aflate pe DN 14A, la ieşirea din Mediaş spre Târnăveni, cu garduri de protecţie pentru a preveni aruncarea deşeurilor în râpa aflată lângă cele două popasuri, tomberoane, bănci, mese, şi o toaletă ecologică, astfel încât munca prin care s-au adunat 5 tone de deşeuri să nu fie zadarnică.
„Dacă cererea celor 2.536 de semnatari va fi luată în seamă de autorităţile adresante, în curând parcarea de pe vârful dealului spre Blăjel ar putea deveni o atracţie turistică a Mediaşului, având în vedere priveliştea asupra oraşului şi faptul că în zilele senine pot fi zăriţi de aici munţii Făgăraş”, susţin iniţiatorii.