500 de lei amendă pentru medieșenii care nu își curăță mizeria din fața caselor

spot_img
Cele mai citite

Din această săptămână, operatorul de salubritate din municipiul Mediaș, EcoSal, a schimbat programul de măturat stradal. Astfel, măturatul manual al străzilor va fi efectuat între orele 0 și 4, în timp ce între orele 4 și 11, respectiv 15-19, va fi executat măturatul mecanizat al străzilor. Tot din această săptămână, operatorul de salubritate a început înlăturarea vegetației pe căile de acces pietonale din zona centrală și a altor căi de acces care nu se învecinează cu imobilele. Reprezentanții operatorului de salubritate și cei ai municipalității medieșene le reamintesc tuturor deținătorilor de imobile din oraș că au obligația de a-și curăța și menține curățenia în fața acestora. Mai mult, în perioada următoare vor fi derulate ample acțiuni împreună cu reprezentanții Poliției Locale Mediaș, iar în cazul în care vor exista cazuri de zona murdare în fața unor imobile, vor fi aplicate amenzi cuprinse între 300 și 500 de lei.

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Avertisment EXTREM: NATO trebuie să fie pregătită pentru un război cu Rusia. Ce spune despre Putin

Secretarul britanic al Apărării, Wes Streeting, a avertizat că Rusia continuă să testeze determinarea NATO, iar Marea Britanie și...

Știri pe același subiect