Moment de mare sărbătoare astăzi la Boian. Localnicii dar şi cei din zonele învecinate au sărbătorit a 5-a ediţie a Sărbătorii Fiilor Satului, eveniment care îmbină tradiţiile satului, muzica şi cântecul popular. Petrecerea a debutat cu un spectacol folcloric susţinut pe scena amplasată în centrul localităţii, după care cei prezenţi şi-au delectat auzul cu melodiile interpretate de Simi Deac, Luminiţa Bejan, Ina Tudoran, Lorena Filipescu, Narcisa Luncan Şimon, Ioan Dancu şi Ana Munteanu.
Manifestarea a continuat cu ansambluri folclorice din locălităţile din nordul judeţului, iar spre seară totul s-a încheiat cu o discotecă în aer liber.
La eveniment au luat parte şi personalităţi politice, cum ar fi: primarul localităţii din Bazna, Lucian Scumpu, vicepreşedintele organizaţiei judeţene Sibiu a Partidului Naţional Liberal, Cosmin Toma, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Nicolae Neagu, subprefectul Mircea Creţu, deputatul Gheorghe Roman şi senatorul Viorel Arcaş.
„Pentru ediţia din acest an ne-am pregătit cu artişti foarte buni de muzică populară pentru a încânta pe fiii satului, care în fiecare an se întâlnesc în luna iulie la Boian. Începând cu anul 2009, anual, sărbătoarea devine tradiţie şi voie bună, petrecere”, susţine Lucian Scumpu, primarul localităţii Bazna.
„Aşa cum spunea şi domnul primar, cred că nu am ratat nici o ediţie a Fiilor Satului. Mă bucur pentru faptul că am fost invitat şi în acest an, vin pentru că de fiecare dată în Bazna şi în Boian, mă simt ca acasă. Mă leagă o prietenie frumoasă, care sper să dureze cât mai mult timp”, susţine deputatul Gheorghe Roman.
„Vreau să mulţumesc pentru invitaţie, particip de fiecare dată cu plăcere la Zilele Boianului. De politicieni şi politică sunt convins că sunteţi sătui. Să vă simţiţi bine, să vă dea Dumnezeu sănătate, să vă bucuraţi de această sărbătoare. Vreau să vă asigur de tot sprijinul meu pentru comuna Bazna şi mai ales pentru Boian”, susţine senatorul Viorel Arcaş.
„Am rămas surprins să găsesc o comunitate atât de unită. Am circulat în judeţ, sunt multe sate frumoase ca ale dumneavoastră, dar rar mi-a fost dat să văd o comunitate atât de unită ca la Boian”, susţine Nicolae Neagu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Sibiu.
„Sunt bucuros să mă aflu astăzi aici, alături de locuitorii din Boian. Pot să vă spun despre domnul primar, că în fiecare zi şi în fiecare săptămână se luptă pentru binele dumneavoastră. Nu trec câteva zile şi vine la Sibiu, pentru a mai cere câte ceva. Este foarte plăcut să fi într-o străveche localitate de lângă Mediaş, am vazut că atestarea este de acum 704 ani”, susţine Mircea Creţu, subprefectul judeţului Sibiu.