„Majestatea Sa Regina Ana a României a încetat din viaţă astăzi, luni, 1 august 2016, la ora 13.45, la Spitalul din Morges, în Elveţia. La căpătâiul Reginei au stat, până în ultima clipă, Alteţele Lor Regale Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu, Principesa Elena, Principesa Sofia şi Principesa Maria. Majestatea Sa Regele Mihai a venit la spital, alături de Regină, în fiecare zi din ultima săptămână. Cu o zi înainte, Regina Ana a primit ultimele sacramente de la părintele titular al Parohiei Catolice din oraşul Morges În cursul zilei de mâine va fi făcut public, în detaliu, programul funeraliilor”, precizează Casa Regală.
Conform cu tradiţia funeraliilor regale din ţara noastră, corpul neînsufleţit al Reginei Ana va fi depus pentru o zi în Holul de Onoare al Castelului Peleş, iar apoi pentru o zi în Sala Tronului, la Palatul Regal din Calea Victoriei.
Înmormântarea va avea loc la Curtea de Argeş, în Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală.
Avocatul Casei regale, Adrian Vasiliu, a anunţat că Regina Ana va fi înmormântată cel mai probabil în 13 august.
Vasiliu a spus că, având în vedere starea foarte proastă de sănătate, ”aproape de comă”, a reginei, decesul acesteia era un eveniment de aşteptat.
El a explicat că acum trebuie făcute o serie de formalităţi în Elveţia, trupul neînsufleţit al Majestăţii Sale urmând să fie adus în România probabil săptămâna viitoare.
Adrian Vasiliu a precizat că starea de sănătate a regelui Mihai este stabilă.
Ultimele funeralii regale din ţara noastră au avut loc la 24 iulie 1938, când Regina Maria a fost condusă pe ultimul drum. La dorinţa Majestăţii Sale Regelui Mihai I, funeraliile Reginei Ana vor respecta tradiţia înaintaşelor Majestăţii Sale.
Familia Regală anunţă mare doliu pentru primele 7 zile de la înmormântare şi doliu timp de 40 de zile.
Începând de marţi, cărţi de condoleanţe vor fi deschise simultan la Castelul Peleş, la Palatul Regal din Calea Victoriei şi la Palatul Elisabeta. Ele vor fi la dispoziţia publicului timp de 40 de zile de la data decesului.
Condoleanţele pot fi transmise online la adresa http://www.familiaregala.ro/mesaje.
Toţi cei care doresc să depună flori, jerbe sau coroane sunt invitaţi să o facă, începând de marţi, la Palatul Regal din Calea Victoriei, în faţa intrării principale.
Principesa Ana de Bourbon-Parma s-a născut la 18 septembrie 1923, la Paris şi era căsătorită cu Regele Mihai din 1948.
News.ro

Publicitate