Călătoriile cu trenul sunt pentru mulţi copii unele din cele mai frumoase experienţe. Adultul trecut deja de micile pasiuni ale copilăriei, observă mai degrabă părţile urâte ale aşteptării în gară şi ale călătoriilor cu trenurile vechi, prăfuite şi „parfumate” de trecerea timpului.
Nu e nimic nou în faptul că Gara CFR Sibiu nu este în cea mai bună formă. Pereţii sunt spălăciţi, diferite mirosuri sunt impregnate în fiecare cotlon al clădirii, iar iarba creşte de câţiva ani peste şinele de tren. Cu toate acestea, bucuria copilăriei luminează peronul ca un far. Mihăiţă, un băieţel de 10 ani, spune că e foarte pasionat de trenuri şi că merge cu tatăl lui mereu în gară să le vadă cum vin şi cum pleacă.
„E foarte frumos şi tata mă aduce mereu. Chiar şi când plecăm din oraş, în altă parte, oriunde suntem tata mă duce la gara din acel loc să văd şi alte trenuri. Îmi doresc să fiu mecanic de tren când cresc şi să stau mereu în trenuri”, povesteşte micuţul zâmbind, iar când trenul ajunge în gară exclamă fericit şi fuge spre el.
În gară se formează prietenii, indiferent de naţie, culoare sau drumul pe care călătorii merg. Aşa l-am cunoscut şi eu pe Joshua.
„Merg des pe acest drum pentru că lucrez într-un domeniu în care trebuie să călătoresc. Îmi plac trenurile regionale de aici şi aşteptarea nu e chiar aşa rea în gară. Personalul e foarte simpatic şi mă ajută mereu când am nevoie”, spune Joshua.
Momentul în care trenul şuieră ca să anunţe că ajunge în gară este cel în care pe feţişoara lui Mihăiţă citesc o bucurie imensă. Chiar şi călătorii care până atunci erau trişti sau dezgustaţi zâmbesc fericiţi că trenul ajunge şi îi va duce spre alte aventuri.
