7.9 C
Sibiu
marți, noiembrie 11, 2025

Trupul neînsufleţit al regelui Cioabă a ajuns acasă

Cele mai citite

Sicriul cu trupul neînsufleţit al regelui romilor Florin Cioaba a fost adus acasă. Cortegiul funerar a ajuns după mai bine de 5 ore de la Bucureşti la Sibiu. La ora 4:45 când a sosit cortegiul, în curtea casei familiei Cioabă se aflau câteva zeci de persoane care aşteptau în jurul unui foc aprins în curte.

 Sicriul a fost transportat cu maşina până în curtea casei în care a locuit regele Cioabă iar de acolo a fost purtat pe braţe până în salonul în care a fost depus. Rudele şi apropiaţii familiei l-au plâns pe regele romilor zeci de minute în şir. Odată aşezat pe catafalc, capacul sicriului au fost deschis şi va râmâne aşa până în ziua înmormântării iar toţi cei care l-au cunoscut şi l-au iubit vor putea trece să îi aducă un ultim omagiu.  

Publicitate

Până la înmormântare, aşa cum spune tradiţia romilor, în curte va arde neintrerupt un foc atât pe timpul zilei cât şi pe timpul nopţii. Focul va arde trei zile încontinuu şi ziua şi noaptea, nu se va stinge până nu va fi înmormântat. Capacul sicriului va rămâne deschis iar toată lumea care vrea să vină să îl vadă.” a declarat un apropiat al familiei Cioabă

Rudele şi apropiaţii familiei Cioabă au declarat că înmormântarea va avea loc vineri iar la cimitir se lucrează deja pentru mormântul regelui Cioabă. Familia a concesionat un loc de veci pentru 25 de ani. 

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: WhatsApp va introduce o limită lunară pentru mesajele trimise. Care este scopul

WhatsApp testează o nouă funcție pentru a limita numărul de mesajelor pe care utilizatorii privați și companiile le pot...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect