2.9 C
Sibiu
marți, mai 13, 2025

Orgnizatorii Classics for Pleasure respectă doliul naţional, se schimbă programul

Cele mai citite

Pentru că ziua de sâmbătă, 13 august, a fost declarată zi de doliu naţional pentru Regina Ana, organizatorii festivalului Classics for Pleasure schimbă programul. Astfel că Opera Comică pentru Copii se va desfăşura în Sala Thalia şi nu în Piaţa Mare aşa cum era prevăzut iniţial iar spectacolul Ana Lugojana va începe la ora 20.30 în loc de ora 20.00.
Cea de-a 6-a ediţie a Festivalului Classics for Pleasure – Special Edition, are loc în acest sfârşit de săptămână şi începe în acestă seara. Timp de patru zile vor avea loc 6 concerte de muzică clasică, un spectacol pentru copii şi o expoziţie de artă vizuală.
Programul complet şi modificat:
11 August (Joi)
Vivaldi vs. Piazzola
Piaţa Mare, ora 20:00

Kamerata Kronstadt
Dirijor: Cristian Oroşanu
Solist: Rebekka Hartmann (vioară)
12 August (Vineri)
Spirit Brass Ensemble
Biserica Ursulinelor, ora 16:30

Dirijor: Mihai Ceaşcăi
Solist: Irina Baianţ (soprană)
E. Kalman – Silvia – „Printesa ceardaşului”
Piaţa Mare, ora 20:00

Orchestra, Corul, Baletul şi Soliştii Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian”
Dirijor: Lucian Vladescu
13 August (Sâmbătă)
Don Pasquale
Sala Thalia, ora 11:00

Opera Comică pentru Copii
Spectacol pentru copii
Corul Naţional de Cameră Madrigal „Marin Constantin”
Biserica Ursulinelor, ora 16:30

Dirijor: Anna Ungureanu
F. Barbu – Ana Lugojana
Piaţa Mare, ora 20:30
Orchestra, Corul, Baletul si Soliştii Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca

Dirijor: Adrian Morar
Solişti: Sorin Lupu (tenor), Lucia Bulucz (soprană), Ştefania Barz (mezzo-soprană)
Proiect finanţat prin Granturi SEE 2009-2014, în cadrul Programului PA17/RO13
“Promovarea diversității în cultura și artă în cadrul patrimoniului cultural european”
14 August (Duminică)
Proms Of Delight
Piaţa Mare, ora 20:00
Orchestra Filarmonicii de Stat din Sibiu

Dirijor: David Crescenzi
Solişti: Irina Iordachescu (soprană), Lilianna Zalesińska (mezzo-soprană), Dominik Sutowicz
(tenor), Iordache Basalic (bariton)
11-14 August
Suvenir de Sibiu

Centrul de Informare Turistică
11-12 August 09.00 – 20.00, 13-14 August, 10.00 – 18.00

Publicitate
Ultimele știri

„Casele de 35.000 de euro” se întorc împotriva lui George Simion. Se anunță un val de procese

Casele de 35.000 de euro promise de George Simion s-ar putea lăsa cu un adevărat val de procese împotriva...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect