Accident cutremurător în Apoldu de Sus – doi tineri au decedat în urma unui accident şi au fost găsiți abia după câteva ore.
Teribilul accident rutier a avut loc pe DN1 în apropiere de localitatea Apoldu de Sus. Cei doi tineri, o fată de 22 de și iubitul ei de 20 de ani se întorceau din vacanță de la mare. Mergeau spre casă la Satu Mare însă nu au mai ajuns, și-au găsit sfârșitul pe marginea drumului. Din primele investigații, tânăra ar fi fost la volanul mașinii iar la un moment dat a pierdut controlul și a ieșit de pe șosea. Mașina a ajuns într-o zonă cu vegetație deasă iar nimeni nu a observat-o. Cei doi tineri au fost găsiți morți de un cioban. ”Mergeam cu oile la pășune, eu eram pe marginea șoselei iar când am ajuns aici la stufărișul acesta am văzut haine împrăștiate apoi m-am uitat mai atent și am văzut bara mașinii. M-am sucit și am văyut o persoană între spini, m-am apropiat, am strigat dar nu a răspuns și am văzut că era decedată. Am sunat imediat la 112, a venit un echipaj de poliție de la Miercurea iar apoi un echipaj de poliție rutieră. Ei au găsit apoi încă o persoană decedată în fața mașinii.” ne-a povestit Ioan Ciorogar, ciobanul care a descoperit victimele
Cei doi tineri ar fi alimentat mașina cu combustibil de dimineață înainte de ora 6 într-o benzinărie din apropiere de Șelimbăr însă nimeni nu a văzut cum s-a întâmplat accidentul. ”Într-o zonă împădurită în afara carosabilului, la km 336 a fost identificat un autoturism care a fost implicat într-un accident rutier iar lângă autoturism au fost identificate două persoane decedate.” a declarat comisarul Sandu Murariu, de la Poliția Rutieră Sibiu
Cei doi tineri erau studenți la actorie în Târgu Mureș.