Începând de săptămâna următoare, CSU Sibiu pune în vânzare abonamentele pentru sezonul competițional 2016-2017. Mai precis, de luni, 22 august, vechii abonaţi sunt aşteptaţi să îşi reînoiască abonamentele pentru meciurile galben-albaştrilor din campionat. Pentru abonaţii noi, cardurile de acces vor fi eliberate începând cu data de 29 august. Acestea se întocmesc în baza actului de identitate, iar pentru vechii abonați, împreună cu abonamentul din ediţia trecută. Abonamentele vor asigura intrarea la toatele meciurile „vulturilor” din Cupa României și Liga Națională de Baschet Masculin.
Cardurile de acces la meciurile de baschet se eliberează la sediul Clubului Sportiv Universitar Sibiu, str. Rennes, nr.2, de luni până vineri, între orele 9-15.
Prețul abonamentelor este diferențiat în funcție de sector, după cum urmează:
*Abonament sectorul A sau sectorul B: 150 de lei,
*Abonament sectorul C sau sectorul D: 200 de lei,
*Abonament sectorul VIP: 300 de lei.
Biletele se vor vinde și online
Managementul Clubului încearcă să identifice cea mai eficientă variantă pentru comercializarea biletelor online și speră ca până la primul meci oficial, pe 19 septembrie, acest sistem să poată funcționa. ”Suntem în faza de prospectare pentru a introduce posibilitatea achiziționării de bilete online.Pentru început vom avea un număr limitat de bilete pe care suporterii le pot achiziționa online, pentru a testa eficiența acestei metode. În paralel, biletele se vor putea achiziționa și de la sediul Clubului și în ziua meciului, de la Sala Transilvania”, a spus Horațiu Floca, directorul CSU Sibiu.
Prețul unui bilet rămâne 10 lei, iar in sectorul VIP 15 lei
Echipa noastră are programate în noul sezon minim 17 meciuri, în cupă şi campionat, la care se vor adăuga, în funcție de evoluția echipei, meciurile din Play-Off sau Play-Out.




