Reprezentanţii Primăriei Mediaş intenţionează să preia Cercul Militar din oraş, în spaţiul public al municipiului. Scopul, este acela de a rezolva problema spaţiilor insuficiente de la Şcoala Generalã „Mihai Eminescu”, acolo unde elevii sunt nevoiţi să vină în programul de după-masă la cursuri. Municipalitatea medieşeană a purtat o serie de discuţii cu Statul Major al Forþelor Aeriene pentru preluarea acestei clădiri dar şi a terenului aferent.
Mai mult decât atât, edilul-şef al Mediaşului, Teodor Neamţu, spune că în respectiva locaţie s-ar putea amenaja şi o sală de sport, care să deservească nu doar Şcoala Mihai Eminescu, ci încă un liceu şi o scoală generală din zonaă.
„Suntem deja în discuţii cu Statul Major al Forţelor Aeriene pentru preluarea Cercului Militar în domeniul public al municipiului Mediaş. Acolo sunt câteva săli care pot fi date în administrarea Şcolii Nr 1 şi astfel să rezolvăm problema spaţiilor de învăţământ, sunt cam opt săli care pot fi transformate în săli de clasă. Prin preluarea Cercului Militar se preia şi o suprafaţă de teren, iar adunată cu cea pe care o are Şcoala 1 am putea să construim o sală de sport care să deservească nu numai Şcoala 1, ci şi Liceul St.L.Roth, Şcoala Hermann Oberth şi Şcoala Istvan Bathory, care sunt practic în apropiere.
Potrivit lui Teodor Neamţu, este foarte probabil ca Cercul Militar să fie preluat în acest an iar de la anul elevii să susţină orele de curs în noul spaţiu care va fi amenajat corespunzător pentru ei.