Inconștiența unui bărbat de 40 de ani din Brateiu ar fi putut conduce la o adevărată dramă pe Drumul Național 14. Fără a avea permis de conducere și băut bine,acesta s-a urcat duminică dimineața în jurul orei 2 la volanul unui autoturism și alături de alte 3 persoane, a plecat cu mașina. Plimbarea nu a durat foarte mult pentru că între Brateiu și Dumbrăveni, șoferul a pierdut controlul direcției, a intrat pe contrasens și s-a răsturnat în șanț. O persoană din mașină s-a ales cu răni grave, iar alți 3 pasageri au fost răniți ușor. „La kilometrul 66 +680 de metri în afara localității Ațel, după o curbă la drepta semnalizată corespunzător, a pierdut controlul volanului și a părăsit carosabilul înspre partea stângă, intrând cu autoturismul în șanțul de pe marginea drumului. În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală gravă a unuia dintre pasageri și rănirea ușoară a altor 3 pasageri din autoturism. În cauză se efectuează cercetări de către Biroul Rutier Mediaș cu privire la săvârșirea infracțiuniunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană fără a poseda permis de conducere și conducerea unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”, a declarat ședul Poliției Rutiere Mediaș, subcomisarul Ion Mogoșan.
Cele mai citite
Ultimele știri
Ziua Națională a României sărbătorită cu emoție la Ruja
Astăzi, 29 noiembrie 2024, elevii claselor primare de la Liceul „August Treboniu Laurian” Agnita-Ruja au marcat anticipat Ziua Națională...