Am parcurs împreună, cu excepția a câteva numere de vacanță, un an de tâlcuiri la Apostolul Duminicilor din an. V-am propus o lectură cât mai ușoară a textelor Scripturii ca să nu o mai uitați în lecturi. Nu știu dacă am reușit să vă ajut să vedeți altfel lucrurile, să înțelegeți limpezimea scriiturii Duhului Sfânt. Suntem tot mai grăbiți și, dacă ne întreabă cineva încotro ne îndreptăm, nu prea știm răspuns întrebării. Nu se ivește un an ușor la orizont, oricât de bune ne-ar fi roadele din livezi ori hrana din câmpuri, oricât de frumoase ne-ar fi diminețile și copiii oricât de frumoși. Pare că suntem mânați de o grabă fără sfârșit, ne lăsăm furați de o nemulțumire nefirească. Începutul anului Bisericesc, la vreme de toamnă, ne învață că fiecare zi e un nou început, o nouă reașezare în ordinea creației lui Dumnezeu. Cu simplitate, convinși de marile adevăruri care ne țin în viață: credința, nădejdea și dragostea.
Cât de minunat exprimă aceasta Părintele Zaharia Zaharou într-un cuvânt către preoții și profesorii de religie din Episcopia Devei și Hunedoarei (5 noiembrie 2014): „Dacă Biserica este locul în care se săvârșește cea mai mare minune, aceea a schimbului de vieți dintre viața noastră pământească și Viața dumnezeiască, iar omul devine templul lui Dumnezeu, cine poate să înțeleagă cum se cuvine însemnătatea slujirii dumnezeiești, care expresia vieții lăuntrice a Trupului Bisericesc. Slujirea dumnezeiască este mai cu seamă lucrarea omului duhovnicesc, prin care se vădește adevărul despre zidirea omului după chipulși asemănarea lui Dumnezeu. Prin împlinirea acestei slujiri, omul își realizează scopul ontologic pentru care a fost creat, așa încât să poată fi părtaș împreună cu «duhurile drepților celor desăvârșiți» (Evrei 12.22-23), la praznicul gătit de Domnul în Ierusalimul ceresc. Prin închinarea pe care o aducem lui Dumnezeu, se înfăptuiește sfințirea omului și unirea lui cu Dumnezeu într-o asemenea măsură încât omul devine părtaș harului și desăvârșirii dumnezeiești, pe care le oglindește în viața sa pământească”, (Cunoscute mi-ai făcut mie căile vieții, Ps. 15.11/ Deva, 2015, pp. 18-19).
Suntem așezați astfel, la vreme de culegere a roadelor, în situația smochinului de odinioară, chemați să hrănim odihna lui Dumnezeu prin iubirea noastră. Nu suntem singuri, nori de martori și plinătate de mărturii cresc în inima noastră posibilitatea mântuirii. Cineva întreba niște tineri, într-o tabără, dacă suntem pregătiți de moarte. Cam greu ca tânăr să te gândești la asta, nu-i copt timpul unor atare provocări. Dintre ei, unul a răspuns: oricât de pregătiți am fi, tot mila lui Dumnezeu te mântuie! Așa este. Intrăm în timpul milei lui Dumnezeu, nu-l risipiți, ca să nu răniți grija Lui pentru noi!
Pr. Constantin Necula
Publicitate
