2.000 de persoane participă la prima dezbatere pe tema spațiului

Cele mai citite

2.000 de europeni din 22 de țări participă, sâmbătă, 10 septembrie, la prima dezbatere cetățenească pe tema spațiului. ”Cetățenii europeni ne pot ajuta să ne evaluăm mai bine prioritățile”, a explicat într-un comunicat Jan Wörner, director general al Agenției Spațiale Europene (ESA), care organizează evenimentul, anunță www.agerpres.ro.
Ziua dezbaterii, ce se va desfășura într-un mod identic pentru toți cei 2.000 de candidați selecționați din Oslo până la Lisabona, cu trecere prin București, va permite, printre altele, discutarea obiectivelor ESA, arată AFP. ”Începem prin a le explica participanților care este bugetul ESA, adică 12 euro pe cap de locuitor, apoi le spunem ce facem cu acești bani”, a declarat pentru sursa citată Yves Mathieu, co-director al ”Missions publiques”, desemnată să organizeze dezbaterea în Franța. Concluziile cetățenilor vor fi prezentate de către ESA statelor membre ale acestei organizații, în cadrul consiliului la nivel ministerial care va avea loc la finele anului acesta. Rezultatele vor fi publicate pe site-ul http://citizensdebate.space, în 17 limbi.
Agenția Spațială Română (ROSA) a anunțat că va găzdui, pe 10 septembrie, Consultarea Cetățenilor asupra Domeniului Spațial pentru Europa. La eveniment s-au putut înscrie, până la 28 august, aproximativ 100 de cetățeni români interesați. Potrivit www.citizensdebate.space/ro_RO/home, consultarea din România se va organiza în București, la Hotel Phoenicia (mezanin).
Evenimentul va avea loc pe parcursul întregii zile de sâmbătă, 10 septembrie, de la ora 09:00 la ora 17:00.

spot_img
Ultimele știri

Daniel Deleanu: Când disperarea devine speranță…

Pe Câmpia Ialomiței, unde vântul bate-n unghi ascuțit și fără metafore, Unirea Slobozia și A.F.C. Hermannstadt au scris o...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect