7.4 C
Sibiu
marți, noiembrie 11, 2025

Un oraș întreg rămâne fără gaze naturale

Cele mai citite

În vederea efectuării unor lucrări de cuplare a unei conducte noi la sistemul de distribuţie a gazelor naturale, E.ON Distribuție România este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaze naturale în localitatea Ocna Sibiului în cursul zilei de joi, 15 septembrie 2016, începând cu ora 9. Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil începând cu ora 17. Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute. „În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al E.ON Distribuţie România la unul dintre numerele de telefon:  0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie)”, explică reprezentanții companiei E ON Gaz.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Guvernul României va prelua controlul operațiunilor gigantului rus Lukoil din țară

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat, marți seara, că România trebuie să preia controlul asupra operațiunilor Lukoil din țara...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect