Procese noi pentru casa președintelui din centrul Sibiului

spot_img
Cele mai citite

Preşedintele Klaus Iohannis, continuă in instanţă lupta pentru casa din centrul istoric al Sibiului, pe care a pierdut-o printr-o sentinţă definitivă a Curţii de Apel Braşov. În timp ce Klaus Iohannis a depus o contestaţie în anulare, Rodica Baştea, soţia lui Ioan Baştea care a fost coproprietar al imobilului împreună cu familia Iohannis dar care între timp a decedat, a deschis două procese de succesiune la Tribunalul Sibiu.
Unul dintre procese a început astăzi iar cel de-al doilea va începe la finalul lunii septembrie. La primul termen, magistraţii au amânat cauza până pe data de 20 octombrie, timp în care trebuie depuse copii după dosarele succesorale deschise la notar. În aceste condiţii situaţia casei deţinută până de curând de preşedintele Klaus Iohannis şi soţia sa este departe de a fi clarificată mai ales că şi Klaus Iohannis a depus o contestaţie în anulare la sentinţa Curţii de Apel Braşov, aceasta urmând să se judece pe data de 28 septembrie la Curtea de Apel Piteşti.

spot_img
Ultimele știri

Semafoare inteligente pe una dintre cele mai aglomerate axe din Sibiu. Sistemul pornește marți, 6 octombrie

Sibiul face un pas important spre un trafic mai bine gestionat. Începând de marți, 6 octombrie, de la ora...

Știri pe același subiect