9.1 C
Sibiu
luni, noiembrie 10, 2025

Peste 50 de posturi scoase la concurs de Poliția Sibiu

Cele mai citite

Persoanele care doresc să devină polițiști pot să se înscrie pe posturile scoase la concurs de Poliția Română, în perioada 3-7 octombrie.
La nivelul Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu sunt scoase la concurs 54 de posturi, din care 52 sunt pentru încadrarea directă de agenți în structurile de ordine publică și poliție rutieră, atât în mediul urban cât și în mediul rural.
Celelalte 2 posturi, unul de ofițer și unul de agent, sunt pentru reîncadrarea ofițerilor și agenților de poliție, care au avut calitatea de polițiști și pot fi reîncadrați, în conformitate cu prevederile art. 9 alin 2 ind. 1 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul Polițistului cu modificările și completările ulterioare și care au studii conform cerinței postului, respectiv îndeplinesc cerințele legale.
Detalii privind condițiile de înscriere, documentația necesară, probele de concurs, tematica și bibliografia pot fi consultate pe pagina de web a Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu, respectiv: www.sb.politiaromana.ro/cariera/posturi-scoase-la-concurs.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Fără precedent: CSM face plângere penală împotriva vicepremierului Oana Gheorghiu

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) sesizează organele abilitate pentru a cerceta declarațiile vicepremierului Oana Gheorghiu.Gheorghiu cea care a spus...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect