Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă împreună cu CECAR Sibiu au organizat o întâlnire de lucru cu scopul de a eficientiza relaţiile cu angajatorii în sensul de a fi găsite, prin colaborare, modalităţi de îmbunătăţire a situaţiei ocupării forţei de muncă în judeţul nostru. Principalele subiecte supuse dezbaterii au vizat facilităţile de care pot beneficia angajatorii conform prevederilor Legii nr. 76/2002 – privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare dar şi asupra respectării obligaţiilor ce le revin. Pentru preîntâmpinarea unor situaţii ce pot să apară în activitatea de control desfăşurată de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sibiu s-a insistat asupra obligativităţii comunicării locurilor de muncă vacante, precum şi asupra ocupării locurilor de muncă vacante disponibile pe piaţa forţei de muncă sibiene.
În urma întâlnirii s-a incheiat un parteneriat permanent între cele două instituţii care prevede organizarea unor astfel de întâlniri în mod periodic sau ori de câte ori apar modificări şi noutăţi legislative în domeniul ocupării forţei de muncă.




