9.1 C
Sibiu
marți, aprilie 21, 2026

Redal Expo, noua locație de spectacole pentru TBS în luna octombrie

Cele mai citite

Teatrul de Balet se întoarce în forță pe scenă și prezintă publicului din Sibiu, în luna octombrie, la aproape un an de la închiderea scenei mari a Casei de Cultură a Sindicatelor, patru evenimente mari: Concursul Internațional de Dans Clasic și Contemporan – Young Stars Ballet Competition, Gală de balet, Lacul Lebedelor și Giselle. Toate evenimentele vor avea loc la Redal Expo, str. Johann Sebastian Bach, nr. 4, Intrarea B.
Concursul Internațional de Dans Clasic și Contemporan a ajuns la ediția a IX-a.
În perioada 21 – 23 octombrie, TBS va organiza la Sibiu cea de-a IX-a ediție a Concursului Internațional de Dans Clasic și Contemporan – Young Stars Ballet Competition. La eveniment vor participa un număr de aproximativ 100 de concurenți din România, Macedonia, Japonia, Belgia, Franța și Bulgaria. Din juriul concursului fac parte nume importante ale scenei baletului. Evenimentul este singurul de gen din țară ce oferă tinerilor șansa reală de a obține burse la cele mai importante școli de balet din Europa. Concursul se va încheia duminică, cu o gală de balet în cadrul căreia vor dansa atât concurenții, cât și artiștii Teatrului de Balet Sibiu. Accesul publicului în sală, pentru cele două zile de concurs, 21 și 22 octombrie, este gratuit.
„Lacul Lebedelor” se dansează din nou la Sibiu, după un an de la ultima reprezentație.
„Lacul Lebedelor”, unul dintre cele mai mari spectacole de balet clasic din repertoriul Teatrului de Balet Sibiu, va fi dansat din nou la Sibiu la mai bine de un an distanță de la ultima reprezentație. Teatrul de Balet Sibiu va pune în scenă în luna octombrie două reprezentații ale spectacolului „Lacul Lebedelor” (25 și 26 octombrie a.c., ora 19:00), o reprezentație a spectacolului de balet clasic „Giselle” (29 octombrie a.c., ora 19:00) și o gală de balet în închiderea Concursului Internațional de Dans Clasic și Contemporan, duminică, 23 octombrie 2016, începând cu ora 19:30. Toate spectacolele vor avea loc la Redal Expo, unde a fost instalată o scenă și locuri în amfiteatru pentru public.
Redal Expo, noua casă pentru TBS: 350 de locuri în amfiteatru și o scenă potrivită pentru dans.
În locația de spectacole de la Redal Expo, Teatrul de Balet Sibiu a amenajat o scenă potrivită pentru spectacolele de balet clasic, iar locurile pentru public, în număr de 350, sunt amplasate în amfiteatru, pentru a oferi în felul acesta tuturor spectatorilor prezenți la spectacole o experiență plăcută și condiții optime de vizionare a reprezentațiilor. Adresa noii locații de spectacole a TBS este str. Johann Sebastian Bach, nr. 4, iar accesul publicului se face pe la intrarea B. Parcarea Redal Expo are o capacitate maximă de 100 locuri și este gratuită pentru publicul prezent la spectacolele TBS.
 Biletele pot fi cumpărate direct de pe pagina de facebook a TBS
Teatrul de Balet Sibiu este singurul teatru din Sibiu și primul de gen din țară pentru care biletele pot fi cumpărate online, direct de pe pagina de facebook a teatrului. Biletele pot fi cumpărate online și de pe siteurile partenerilor TBS, kompostor.ro și bilet.ro. TBS nu percepe niciun comision nici pentru vânzarea online a biletelor, nici pentru printarea lor acasă, mai mult decât atât, pentru biletele cumpărate direct de pe pagina de facebook, nu mai e necesară printarea lor, acestea urmând a fi scanate direct de pe telefonul mobil al cumpărătorului. În Sibiu, biletele pentru spectacolele TBS pot fi cumpărate din punctul de vânzare situat în Piața Mare, Primăria Municipiului Sibiu, intrarea F.

spot_img
Ultimele știri

FOTO: Susținere pentru Ilie Bolojan. Oamenii se strâng în fața Guvernului

Oamenii s-au adunat în fața Guvernului pentru a-l susține pe premierul Ilie Bolojan, după ce PSD a votat oficial...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect