Pe 1 octombrie, la nivel internațional a fost sărbătorită Ziua Vârstnicilor.
A fost o zi dedicată acelor oameni bătrâni, bolnavi, uitați, ignorați, considerați prea des o povară. O zi a celor concediați cu câțiva ani înainte de pensionare, a acelor foști angajați care au devenit inutili din cauza scăderii puterilor, pe măsură ce anii din buletin au început să se adune. O zi a bătrânilor infirmi și fără dinți care își numără zilele tremurând în antecamerele cabinetelor medicale, suspinându-și tacit neputința. O zi a bătrâneilor pe care îi vezi împingând smerit spre casa de marcat a hipermarket-urilor cărucioare goale, uneori cu un singur produs – ulei sau zahăr, la care au economisit câțiva bănuți.
Într-un raport al Organizației Națiunilor Unite, care analizează calitatea vieții persoanelor de vârsta a treia, România ocupă locul 48, după Bulgaria și Ungaria, Suedia fiind desemnată țara ideală pentru bătrâni, la polul opus clasandu-se Afganistanul.
Ignorați de autorități, pentru acești oameni care nu își permit tot timpul să își cumpere medicamentele necesare, fiecare zi este o nouă luptă pentru supraviețuire. Iar fiecare cută în plus pe fețele brăzdate de ani este și un efect al nepăsării noastre. E umilitor să fii nevoit să îți duci traiul zilnic din pensii de nimic, care nici măcar nu acoperă taxele de întreținere pe timp de iarnă. Nu mai puțin de 2000 de vârstnici cu pensii sub 400 de lei se află doar în municipiul Sibiu.
Nu se plâng, chiar dacă masa lor înseamnă de multe ori doar un ceai și o bucată de pâine. S-au obișnuit să fie uitați de politicieni – știu prea bine că vorbele pline de speranță și promisiunile pompoase din campaniile electorale rămân trecut de cum se încheie numărătoarea voturilor. Continuă însă să își respecte datoria de a merge la vot. Iar statisticile le confirmă simțul datoriei.
În Sibiu sunt insuficiente organizații și cluburi care să le acorde atenție bătrânilor, care să le creeze posibilități de socializare și de comunicare cu semeni de-ai lor. Programele de integrare a bătrânilor singuri sunt inexistente. Nicio instituție nu s-a gândit încă să înscrie pe agenda de evenimente susținute din bani publici măcar o singură manifestare dedicată vârstnicilor, un week-end creat special pentru ei, o zi în care instituții private și de stat să își dea mâna și să le ofere gratuit serviciile pe care nu și le pot permite. E trist să fii bătrân în România. Bunicii noștri, părinții noștri se sting în tăcere de sărăcie, singurătate și dor.
