20.2 C
Sibiu
luni, octombrie 28, 2024

eveniment

Şeful demisionar al Poliţiei Municipiului Sibiu apărat de Corpul Naţional al Poliţiştilor

Publicitate

Cele mai citite

Şeful demisionar al Poliţiei Municipiului Sibiu, Cristian Negru, este apărat de Corpul Naţional al Poliţiştilor, care a transmis că nu este normal să se vorbească despre o vinovăţie a acestuia pentru că şi-a asumat o decizie care să îndepărteze un pericol pentru oameni. Reprezentanţii Corpului Naţional al Poliţiştilor spun că regretă împuşcarea ursului însă principala atribuţie a Poliţiei este protejarea cetăţenilor.
„Apreciem că domnul comisar Cristian Negru este cel care şi-a asumat o decizie menită să îndepărteze pericolul existent în acel moment. Nu este corect şi nici normal ca în aceste momente să se vorbească despre vinovăţia ofiţerului de poliţie. Domnul comisar Cristian Negru, fost şef al Poliţiei Municipale Sibiu şi-a asumat reponsabilitatea asupra deciziei, nu vinovăţia. Vinovăţia trebuie stabilită în urma unei anchete serioase, nu în urma unor informaţii incomplete apărute în mass-media, pe un puternic fond emoţional. Apreciem manifestarea de voinţă a domnului comisar Negru drept un gest de moralitate, în acelaşi timp protejând prin toate mijloacele profesia şi profesioniştii, condamnând cu tărie tentativele de ameninţare la adresa celor care îşi pun viaţa în primejdie pentru protecţia comunităţii”, au transmis reprezenanţii Corpului Naţional al Poliţiştilor, citaţi de news.ro
Reprezentanţii Corpului Naţional al Poliţiştilor mai spun că este extrem de necesară implementarea unei legislaţii clare care să permită intervenţia rapidă şi organizată într-o situaţie similară cu cea de la Sibiu, care putea duce chiar la pierderea de vieţi omeneşti. Dovadă în acest sens stau zecile de oameni acre au sunat panicaţi la 112, într-un interval foarte scurt de timp.

Publicitate

Publicitate

spot_img

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Accident violent în Sibiu. 3 persoane la spital, o conducătoare auto a rămas blocată în mașină

Cinci persoane au fost rănite, luni seara, într-un accident rutier produs la intersecția străzilor Călțun cu Fochiștilor, în Sibiu.Din...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya