9.2 C
Sibiu
marți, octombrie 29, 2024

eveniment

Autobuz căzut în groapă pe strada Zăvoi; drumul s-a surpat pur si simplu

Publicitate

Cele mai citite

Partea din spate a unui autobuz Tursib a cazut intr-o groapa dupa ce drumul s-a surpat put si simplu la trecerea mijlocului de transport.
Incidentul s-a produs, marti, în jurul orei 16.30 pe strada Zăvoi, fiind surprins de un trecator care a postat imaginea in grupul Info Trafic de pe Facebook.
Șoferul autobuzului a povestit, pentru SIbiu 100%, incidentul.
„Eram pe strada Zăvoi, la penultima stație, când s-a surpat pur și simplu șoseaua. Aveam circa zece călători în autobuz, dar nu au existat victime. Am sunat imediat la 112 și am anunțat incidentul. Mai mulți oameni mi-au spus că se spărsese o conductă de apă și au fost lucrări în zonă, anumite zone din șosea fiind umede. Am evitat o astfel de zonă, dar când am trecut drumul s-a surpat”, a declarat Ion Staicu șoferul autobuzului 10.
Groapa din asfalt era foarte mare, omul anunțând la 112 că are aproximativ trei metri.
La fața locului au ajuns polițiștii, reprezentanții Apă Canal cu ajutorul cărora s-a scos autobuzul din groapă și reprezentanții Tursib.
POliția a anunțat Primăria SIbiu pentru remedierea drumului.
 
 
 

Publicitate

Publicitate

spot_img

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

ANM a anunțat luni: Cum va fi iarna 2024-2025

Vom avea o iarnă în care temperaturile vor fi în limite normale, iar luna decembrie va aduce ninsori și...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya