Protest spontan la posta; nu se efectueaza operatiuni

Cele mai citite

Postasii din intreaga tara protesteaza joi si au intrerupt lucrul. }n judetul SIbiu sunt 360 de sindicaliști, din 400 de angajați, care s-au raliat protestului național.
”Protestăm față de nodul în care s-au derulat negocierile în perioada martie – octombrie. Astăzi, colegii noștriu de la București negociază din nou cu conducerea companiei, iar noi am decis să organizăm acest protest spontan”, a declarat Nicolae Șerbăneci, liderul de sindicat al poștașilor sibieni.
Potrivit acestuia, decizia salariaților din Sibiu de a participa la acest protest a fost unanimă și la ghișee nu se desfășoară niciun fel de activitate cu publicul.
Mașinile de poștă nu circulă, așa că niciun fel e trimiteri nu vor ajunge astăzi către comunele din județ, iar poștașii nu vor împărți corespondență, nu vor face plăți.
Sindicaliștii așteaptă să vadă rezultatul negocierilor de la București pentru a decide dacă reiau lucrul sau vopr demara alte forme organizate de protest.
 

spot_img
Ultimele știri

VIDEO – Imagini revoltătoare: distrugere în plină zi într-o comună din județul Sibiu

Un caz de distrugere a spațiului public atrage atenția comunității din comuna Șeica Mare, după ce o persoană a...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect