Asociatia pentru Libertate si Egalitate de Gen din Sibiu este una dintre cele 20 de organizaţii din lume care primesc anul acesta premiul With and For Girls (Cu şi pentru fete). În Europa, premiul se acordă anual unui număr de 4 organizaţii.
Prin acest premiu, A.L.E.G. beneficiază de o finanţare de US$15.000 pentru întărirea capacităţii instituţionale şi utilizare flexibilă pentru continuarea activităţii.
Premiul With and For Girls (Cu şi pentru fete) este o iniţiativă globală care identifică şi sprijină organizaţii locale puternice active în promovarea drepturilor fetelor, cu implicarea fetelor. Organizaţia A.L.E.G. cu sediul în Sibiu, Romania, primeşte astfel o recunoaştere internaţională a activităţii sale de furnizare de servicii specializate de prevenire şi combatere a violenţei împotriva fetelor şi tinerelor femei, venind în sprijinul celor mai dezavantajate dintre ele.
Camelia Proca, directoarea şi fondatoarea organizaţiei A.L.E.G. va participa la ceremonia de premiere care se desfăşoară pe 2 noiembrie la Londra precum şi la o serie de întâlniri cu restul organizaţiilor câştigătoare şi cu finanţatorii premiului.
“Pentru A.L.E.G., premiul este în primul rând un semn de apreciere pentru abordarea noastră îndrăzneaţă, care pune accent pe implicarea adolescenţilor – cu atenţie specială acordată fetelor – în transformarea raporturilor de putere în societate şi familie. A împărţi puterea înseamnă a fi mai puternici împreună, exact opusul puterii folosite de unii în detrimentul altora. Nu e decât democraţie de gen, dar schimbarea începe cu fiecare fată care se respectă pe sine şi pretinde respect. Tot ce am reuşit noi în ultimii 12 ani de activitate – de la inovaţii în servicii sociale la implicare în initiaţive legislative ca cea pentru centrele integrate pentru victimele violului – este efortul comun al unei echipe dedicate care a rămas fidelă valorilor organizaţiei în ciuda lipsei finanţărilor de la stat. Această echipă a inclus în permanenţă fete, care au crescut o data cu organizaţia şi au contribuit la formarea altor fete”, a declarat Camelia Proca.
În 2014 în România, o fată de 18 ani era violată de un grup de 7 băieţi într-o localitate din judeţul Vaslui. În ciuda faptului că unii dintre autori îşi recunoşteau fapta, o decizie judecătorească îi elibera din arest. Cazul a şocat opinia publică, scotând la iveală nivelul îngrijorător al acceptării discriminării şi violenţei de gen în România. Conform datelor diseminate de A.L.E.G., 24% dintre femeile din România au fost supuse la o formă de violenţă de către partener, iar 14% la violenţă fizică sau sexuală de către o altă persoană decât partenerul. Femeile au acces foarte redus la servicii specializate de asistenţă, iar datele statistice arată că doar 1% dintre agresori ajung să răspundă pentru faptele lor.




