Scandalul plafonării tarifelor pentru poliţa de asigurare obligatorie auto (RCA) continuă. După ce Executivul a adoptat, miercuri, Hotărârea de Guvern care prevede plafonarea tarifelor pentru poliţa RCA, pe o perioadă de şase luni, Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR) a anunţat, joi, că a sesizat Comisia Europeană, pe această speţă. Concret, UNSAR susţine că plafonarea tarifelor RCA încalcă un principiu de bază prevăzut de Constituţia României, cel al unei pieţe libere, concurenţiale, dar şi normele europene în vigoare, respectiv Directiva 2009/138/CE şi Tratatul de funcţionare al Uniunii Europene, „existând premisele ca România să fie sancţionată pentru încălcarea legislaţiei comunitare”.
UNSAR, care reprezintă 22 de companii de profil, cu o pondere de peste 90% din piaţa locală de asigurări, a sesizat Comisia Europeană pe tema plafonării tarifelor RCA, acuzând încălcarea normelor europene în vigoare. UNSAR susţine că „atât plafonarea unor tarife în absenţa unui sistem general de control al preţurilor, cât şi posibilitatea de a aplica tarife ca element de sprijin sau protecţie pentru o anumită industrie sunt interzise”. În contextul în care „România nu are un sistem general de control al preţurilor”, UNSAR afirmă că „este imposibil din punct de vedere legal să aibă un cadru care să se refere strict la piaţa de asigurări”.
Citește mai mult pe gandul.info