7.4 C
Sibiu
marți, aprilie 21, 2026

15 noiembrie – ziua în care copiii practică meseriile la care visează

Cele mai citite

Județul Sibiu participă la cea de-a V-a ediție a campaniei naționale intitulate „Ziua Ștafetei”, prin care adulţii predau ştafeta propriilor meserii unor elevi dornici să le înveţe. În 15 noiembrie, zece copii din județ vor practica meseriile de jandarm, ospătar, jurnalist, IT-ist, carmanger și operator CNC.

Campania se desfășoară la nivel național în perioada 15 – 25 noiembrie, dar, la Sibiu, a cuprins și câteva acțiuni care au avut loc până în prezent. Cu implicarea inspectorilor ITM, 42 de elevi de la școala din Slimic au participat la un proces de instruire în ceea ce privește securitatea în muncă și cum să respecte măsurile de protecția muncii. La finalul instruirii au fost selectați zece copii care vor practica, pentru o zi, o meserie pe care și-au dorit-o.
Elevii participanţi vor practica o meserie, la un loc de muncă organizat în cadrul unei întreprinderi, sub supravegherea permanentă a cadrelor didactice şi a conducătorilor locurilor de muncă, ocazie cu care vor avea posibilitatea să înţeleagă, la modul practic, necesitatea purtării echipamentului individual de protecţie, cunoaşterii modului sigur de a acţiona la locul de muncă, precum şi alte elemente de prevenire indispensabile în cadrul unor meserii”, se arată într-un comunicat de presă al ITM Sibiu.
Cei zece copii vor fi, pentru o zi, jandarmi, ospătari, jurnaliști, IT-iști, carmanger și operator CNC. Ziua de 15 noiembrie se va încheia cu o sesiune de discuții, în cadrul căreia elevii participanţi vor avea ocazia să-și împărtășească experiențele acumulate în timpul practicării meseriei alese.

spot_img
Ultimele știri

FOTO: Controale în forță ale poliției pe DN1. Ce s-a întâmplat de fapt

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu au desfășurat, în cursul zilei de marți, o amplă acțiune...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect