Campania electorală pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie care marchează revenirea la votul pe liste începe vineri, partidele politice şi candidaţii independenţi având la dispoziţie 29 de zile să îi convingă pe alegători să îi voteze şi un buget limitat la 60 de salarii medii brute.
Startul campaniei electorale pentru alegerea noului Parlament va fi dat vineri dimineaţă. 6506 candidaţi se vor lupta pentru a obţine un mandat de senator sau deputat.
Timp de 29 de zile partidele politice şi candidaţii independenţi vor trebui să îi convingă pe alegătorii dezamăgiţi de clasa politică că merită să îi reprezinte în noul Legislativ, care va avea aproximativ 466 de parlamentari faţă de 588, câţi au fost aleşi în anul 2012, când sistemul electoral prevedea colegii uninominale.
Norma de reprezentare este de un deputat la 73.000 de cetăţeni şi un senator la 168.000 de locuitori.
Citește mai mult pe mediafax.ro