Medieşenii care au obiceiul de a-şi expune maşinile pe care au aplicat anunţuri de vânzare a acestora în diferite parcări din oraş sunt ameninţaţi cu amenzi de poliţiştii locali. În ultima perioadă, lucrătorii de la Poliţia Locală Mediaş au descoperit mai multe autoturisme lăsate de proprietari în diferite zone din oraş cu scopul de fi vândute, lucru care contravine unei decizii a Consiliului Local Mediaş. Cei de la Poliţia Locală Mediaş susţin că astfel de cazuri s-au înmulţit în ultimele luni şi îi ameninţă pe cei care recurg la astfel de fapt4e cu amenzi de până la 500 de lei. „Expunerea autovehiculelor și vehiculele de orice fel în scopuri comerciale, pe domeniul public sau privat al municipiului Mediaș, este interzisă conform prevederilor Hotărârii Consiliului Local Mediaş 166/2009. În ultima perioadă au fost depistate mai multe autovehicule expuse în diferite zone, pe domeniul public, având lipite afişe cu anunţuri de vânzare. Recomandăm deținătorilor de autovehicule care intenţionează să-şi vândă autovehiculele, să evite săvârșirea unor astfel de fapte, care pot fi sancţionate contravenţional cu amendă de la 300 la 500 de lei”, explică reprezentanţii Poliţiei Locale Mediaş.
Cele mai citite
Ultimele știri
ULTIMA ORĂ: Ucigașul din Rășinari, reținut pentru 24 de ore
Bărbatul acuzat de omorul din Rășinari a fost reținut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat instanței cu...
Articolul precedent
Articolul următor