Că maestrul Caragiale a fost genial, s-a demonstrat în repetate rânduri, așa că n-are niciun sens să vă spun eu asta acum. Genial mi se pare însă cum, la peste 130 de ani de la „O scrisoare pierdută”, celebra confuzie a Cetățeanului Turmentat s-a extins la electoratul din tot mai multe colțuri ale lumii.
Alegerile au fost, de departe, subiectul acestei săptămâni și n-are nicio legătură cu faptul că a început campania electorală în România. Oricum, oficial suntem în campanie abia de sâmbătă, de la ora 07:00, dar, practic, partidele au demarat-o cu mult înainte de acest termen.
Scrutinuri importante au avut însă loc în lume și, vrând-nevrând, rezultatele acestora vor afecta România.
Moldovenii au șansa ca, după 20 de ani, să-și aleagă direct președintele. Între un lider pro-rus și unul pro-european au ales, spre surprinderea liderilor europeni, să se îndrepte către Mama Rusie. Aproape 48% dintre voturile exprimate s-au dus către Igor Dodon, contracandidata sa obținând cu peste zece procente mai puțin. Întrebarea majoră este acum: Cu cine vor vota moldovenii în al doilea tur de scrutin? Vor reuși pro-europenii să recupereze, să se coalizeze, astfel încât să-l învingă pe Dodon sau, dimpotrivă, partidele de stânga vor scoate mai mulți oameni din case pentru al doilea tur de scrutin și-și vor adjudeca victoria? În oricare dintre situații, relația României cu Republica Moldova va fi afectată de rezultatul alegerilor care vor avea loc în 13 noiembrie.
Tot în 13 noiembrie are loc și al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale din Bulgaria. Confuzia electorală pare a-i fi lovit și pe cetățenii acestei țări, parte a Uniunii Europene, care s-au îndreptat, surprinzător sau nu, tot către lideri pro-ruși. Generalul Rumen Radev, fost comandant al forțelor aeriene, care propune ridicarea sancțiunilor europene impuse Moscovei, deși țara sa face parte din UE și NATO, e creditat cu cele mai mari șanse să câștige alegerile.
Șocul cel mai mare a venit însă de la alegerile de peste ocean. În această săptămână a fost ales cel de-al 45-lea președinte american, cel mai puternic om de pe planetă. „Cetățeni turmentați” par să fi fost destul de mulți în State, dacă Donald Trump a reușit să câștige cele mai așteptate alegeri ale anului. Că liderii marilor puteri europene au rămas cu gura căscată la aflarea veștii, cred că a fost evident pentru toată lumea.
Cu ochii îndreptați către Casa Albă și cu gândul la ce ne va rezerva viitorul din acea parte a lumii, cred că ar trebui să profităm de răgazul pe care-l mai avem până la alegerile din ograda noastră și să judecăm foarte bine cui vom acorda votul în 11 decembrie. S-ar putea ca aceste alegeri să ne aducă și nouă surprize!